Recepţia de Ziua Naţională, la Coratim Events Hall

Recepţia de Ziua Naţională, la Coratim Events Hall
Recepţia organizată cu oca-zia Zilei Naţionale a României de Primăria Cluj-Napoca a fost oferită, în premieră, la Coratim Events Hall din Piaţa 1 Mai.

La eveniment au participat, alături de oficialităţile oraşului, parlamentari clujeni, oamenii de afaceri Pascal Fesneau, Dorel Goia, Eugen Vereş, Vasile Vita, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate, oameni de cultură, universitari, arhitecţi, medici, reprezentanţi ai mass-media.

“Am vrut să venim în sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, ei neavând fonduri suficiente pentru a celebra Ziua Naţională. A fost ideea noastră, am cooptat pe lângă noi şi alţi sponsori, care au contribuit fiecare cu cât a putut, dar, cu puţin din mai multe părţi, am reuşit să punem la dispoziţia primăriei o seară festivă de Ziua Naţională pentru că suntem români şi România merită un «La mulţi ani» din partea companiei noastre”, a declarat Daniel Dumitraş (foto, centru), acţionar al companiei Coratim. Sala are o capacitate de 1.000 de locuri în regim de conferinţă şi 500 pentru mese festive, cu instalaţii performante de sonorizare, de căldură şi filtrare a aerului, jocuri de lumini.

(D.E.)

Comenteaza