Recepţia locuinţelor modulare de la Pata Rât: “Au fost executate corect”
- Scris de Mihai Prodan
- 23 Ian 2011, 22:14
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
O delegaţie a Primăriei Cluj-Napoca a inspectat vineri locuinţele modulare de lângă groapa de gunoi Pata Rât (foto), unde au fost mutate mai multe familii de ţigani care locuiau ilegal pe strada Coastei, după ce acestea au reclamat calitatea slabă a lucrărilor, mucegaiul şi igrasia de pe pereţi.
Concluzia - “Pereţii uzi se datorează condensului”, conform reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca. “Ferestrele sunt din geam termopan, iar locatarii aerisesc rar”, au spus aceştia pentru ziuadecj.ro.
Locuinţele modulare au fost recepţionate în 16 decembrie, iar în urma recepţiei, beneficiarul - Primăria Cluj-Napoca - a constatat că lucrările au fost executate “conform proiectului”. De asemenea, a fost reţinută o garanţie de bună execuţie, ce reprezintă 10 procente din valoarea lucrărilor executate, bani care pot fi folosiţi în situaţiile în care este nevoie de reparaţii pe perioada garanţiei lucrărilor. Familiile de ţigani care locuiau ilegal pe terenurile de pe strada Coastei şi care au fost mutate în zona de lângă Pata Rât sunt nemulţumite de calitatea lucrărilor şi spun că pereţii au prins deja igrasie şi mucegai. Totodată, ei arată că şapele băilor - una la patru locuinţe - au fost turnate strâmb, iar apa se infiltrează prin pereţi în camerele vecine. La rândul lor, locuitorii din zona străzii Coastei din Mărăşti au reclamat în nenumărate rânduri mizeria din acel perimetru şi comportamentul romilor.

Comenteaza