RECOMANDARE Cu centura Vâlcele-Apahida sub streaşină

RECOMANDARE Cu centura Vâlcele-Apahida sub streaşină
Bordura centurii Cluj-Est trece, în zona localităţii Dezmir, la câţiva centimetri de o cabană.
Un clujean se teme pentru integritatea lui în condiţiile în care maşinile de mare tonaj care vor traversa centura vor trece chiar pe lângă cabana lui. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri spun că soluţia a fost aleasă de proiectant pentru a nu demola cabana şi a fi o expropriere mai ieftină. De asemenea, autorităţile dau asigurări că în zonă se vor monta panouri de protecţie şi că proprietarul cabanei nu are de ce să îşi facă griji.

Teodor Şuche şi-a construit cabana din Dezmir în 2003, pentru a avea unde să meargă vara. Omul locuieşte chiar în zona tranzitată de tiruri până când se va finaliza centura Vâlcele-Apahida. "Mi-am făcut cabana ca să scap de traficul greu din oraş şi dau de el aici, la patruzeci de centimetri de cabană. Marginea centurii trece pe sub streaşina mea", spune bătrânul. Acesta se teme că o maşină ar putea ajunge în cabana lui. Până acum nu au fost luate măsurile de siguranţă, nefiind montaţi parapeţi. "Este un risc foarte mare de a fi lovită cabana de maşinile de mare tonaj. Bine că nu am geamuri către drum. Proiectul centurii este din 2006 şi se putea avea în vedere o altă soluţie. Au dat mai mulţi bani pe rigola din dreptul cabanei decât dacă o mutau. Nu mai am nici acces auto la cabană, iar pe centură nu pot să parchez", afirmă Şuche. Terenul acestuia a fost expropriat parţial pentru traseul centurii, adică exact până în dreptul cabanei.

Citeşte aici povestea cabanei lui Şuche.

 

 

Comenteaza