Record de frig în Cluj VIDEO

Record de frig în Cluj VIDEO
În această dimineaţă s-a atins o temperatura minimă record pentru ultimii cinci ani în Cluj, minus 23 de grade. În Dej şi Gherla a fost chiar mai frig: termomerele au arătat -24 de grade Celsius la răsăritul soarelui.

Termometrul indică minus optsprezece grade la ora şapte în această dimineaţă în Piaţa Unirii. Dacă schimbăm locaţia, observăm că se schimbă şi temperatura. În preajma Parcului Central e puţin mai frig. Avem minus douăzeci şi unu de grade Celsius. În cartierul Între Lacuri, termometrul arată minus douăzeci şi trei de grade. Este cea mai scăzută temperatură înregistrată în Cluj în ultimii cinci ani.

Clujenii care au fost nevoiţi să iasă din casă la răsăritul soarelui, atunci când se ating minimele termice ale zilei, s-au echipat corespunzător.

Deşi a fost o zi însorită, temperaturile nu au urcat foarte mult.

Foarte frig a fost astăzi în tot judeţul: la Huedin au fost -22 de grade, la Turda şi Câmpia Turzii, -18, iar la Dej şi Gherla a fost cel mai frig, -24 grade.

Reporter: Andreea Popa
Imagine: Ersek Lorant

Comenteaza