Rectorul UBB Cluj candidează pentru funcția de președinte al Academiei Române

Rectorul UBB Cluj candidează pentru funcția de președinte al Academiei Române

Patru academicieni au intrat în cursa pentru funcția de președinte al Academiei Române. Este vorba despre Ioan Aurel Pop, Victor Voicu, Bogdan Simionescu și Cristian Hera, care sunt candidații propuși de secțiile Academiei pentru această funcție.

Vineri, 9 martie, s-a închis lista de candidaturi, iar alegerile vor avea loc pe 5 aprilie, au declarat reprezentanții biroului de presă al Academiei Române. Până pe 21 martie, candidații trebuie să depună planurile manageriale.

Potrivit surselor HotNews.ro, lupta cea mai dură se duce între Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai, și Victor Voicu, secretar general al Academiei și candidat la toate alegerile pentru șefia instituției din 2006 până în prezent.

Patru academicieni candidează pentru această funcție:
- Bogdan Simionescu a fost propus de filiala de la Iași
- Ioan Aurel Pop a fost propus de secția de Știinte Geonomice
- Cristian Hera a fost propus de Secția de Știinte Agricole și Silvice
- Victor Voicu a fost propus de Secția de Știinte Medicale

Ioan-Aurel Pop este rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, aflat în prezent la al doilea mandat la conducerea instituției de învățământ superior. Este profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 și membru al Academiei Europene de Știinte și Artă (Salzburg) din 2013. În 2015, a primit Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler.

La începutul anului, numele lui Ioan Aurel Pop a apărut în scrisoarea deschisă prin care 45 de rectori și-au afirmat sprijinul pentru nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educației. Amintim că rectorii au lansat acea scrisoare după ce Valentin Popa a fost surprins făcând greșeli gramaticale și de exprimare și o înregistrare cu mai multe astfel de greșeli a făcut turul televiziunilor. Precizăm că Ecaterina Andronescu a fost și ea propusă pentru funcția de ministru al Educației în Guvernul Dancila, nominalizarea ei venind de la primarul Capitalei Gabriela Firea, însă a pierdut la vot în fața lui Valentin Popa în ședința conducerii PSD.

În momentul în care mare parte a societății civile a criticat rectorii care au semnat scrisoarea de susținere a lui Popa la Minister, Ioan-Aurel Pop a declarat că nu l-a susținut pe acesta și nici nu a semnat scrisoarea: "Nici n-am auzit până acum că ar aparea numele meu pe lista susținătorilor săi, mi se pare ciudat".

In 2012, Ioan Aurel Pop a fost împotriva verdictului de plagiat dat lui Victor Ponta de CNATDCU. Amintim că acest Consiliu de Atestare a Titlurilor Universitare a fost prima instituție care a constatat că Ponta a plagiat în teza sa de doctorat, însă a fost reorganizat de ministrul Liviu Pop, în aceeași zi în care conducerea a dat verdictul, astfel că Ministerul nu a recunoscut concluziile de plagiat. Membru al Consiliului general al CNATDCU la acea vreme, Ioan Aurel Pop s-a delimitat de verdictul colegilor săi.

În 2016, o serie de declarații dure făcute de Ioan Aurel Pop, la adresa tinerilor, au atras atenția. Într-un articol publicat pe site-ul AmosNews.ro, rectorul UBB a scris: "Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunostință de cauză alcătuiesc generația 'Google', generația 'Facebook', generația 'SMS' sau toate la un loc!"

Comenteaza