Foto Rectorul universității din Ivano-Frankivsk (Ucraina), în vizită la UTCN

Rectorul universității din Ivano-Frankivsk (Ucraina), în vizită la UTCN

Cele două universități au decis înființarea unui program de masterat cu dublă diplomă.

Rectorul UTCN, prof. Vasile Țopa, și prorectorul pentru Relații Internaționale, prof. Dan Mândru, au primit vizita rectorului universității Ivano-Frankivsk National Technical University of Oil and Gas, Ihor Chudyk, din Ucraina.

În cadrul întâlnirii, rectorii celor două universități au prezentat aspecte privind programele de studii în care se face pregătirea studenților, precum și domeniile de cercetare.

Au fost discutate și identificate pârghiile de colaborare viitoare, respectiv, un program de masterat cu dublă diplomă, doctorat în cotutelă, cooperări la nivelul grupurilor de cercetare, schimburi și mobilități studențești și de staff în cadrul programului Erasmus.

În virtutea colaborărilor de succes de până acum, în special cu facultățile din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, s-a decis continuarea proiectelor transfrontaliere între cele două universități.

loading...
Comenteaza