REMEMBER ’89. Împușcat la nici 7 ani. Povestea puștiului din Piața Libertății

ZIUA de CLUJ a găsit cel mai tânăr supraviețuitor al evenimentelor din centrul orașului.

Nu e vorba de vreun erou. Nu! Eroii intră în altă categorie. Fatidica zi de 21 decembrie 1989 a lăsat istoriei nu doar dramele celor plecați dincolo în numele libertății, ci și poveștile celorlalți artizani. Spectatorii. Martorii revoluției. Cei care, la un sfert de veac de la evenimentele care le-au marcat viața, printr-un joc al destinului, încă au ce povesti. Prietenilor, copiilor, poate nepoților.

Instantaneele lui Răzvan Rotta, un alt martor al atrocităților din centrul Clujului, au făcut înconjurul Europei. Din zecile de fotografii, ochiul ager sesizează pe trotuarul de lângă Librăria Universității o mână de om. Poartă o jachetă albă și un fes pe cap. Nu! Din păcate, puștiul nu asistă la vreo piesă de teatru transpusă-n stradă. Soldații de jucărie au prins viață, au automatele îndreptate spre curajoșii ce-i sfidează în intersecție, dezvelindu-și piepturile. Când, dintr-o dată...

Telefonul mobil sună. "Sunt la "Stâlpii împușcați!". "Vino peste drum, la Librăria Universității!", e îndemnul reporterului. Bărbatul se conformează. "Salut! Sunt Marius. Nu mai rețin exact, dar pe aici, pe undeva, am fost împușcat. Aici, chiar pe colț", spune cel pentru care scenele horror din acel perimetru încă sunt imprimate pe retină. "Crede-mă, așa ceva nu se uită!", continuă clujeanul, care luna viitoare va împlini 32 de ani.

 

Ziua groazei. "Riscam să fim executați"

Marius Durdeu e tipul extrovertit, iar dezvăluirile sale te captivează instantaneu. Nu are nimic de ascuns, e degajat, iar asta îl face credibil. Pe 21 decembrie 1989, a șaptea sa aniversare bătea la ușă. Soarta l-a adus, împreună cu părinții, în centrul orașului. Timpul nu a mai avut răbdare cu ei, iar viața lor s-a schimbat după numai câteva minute. Puștiul de atunci a fost împușcat sub rotula piciorului drept. Un glonț l-a atins și pe tatăl său, provocându-i o cicatrice. Mama s-a dovedit mai norocoasă. A scăpat nevătămată.

"Era 15:20 - 15:25, 15:45. Acolo, undeva. Eu fiind împreună cu părinții la cumpărături, am ieșit dintr-un anumit magazin. Tata a văzut mulțimea, și-a cam dat seama ce se întâmplă și s-a alăturat manifestanților. După 10-15 minute s-a tras și am fost împușcat în piciorul drept, exact sub rotulă. Apoi, a început panica, lumea fugea care-încotro. Am început să plâng. Pe moment nu simți durerea, e exact ca și cum te-ai tăia la deget. Realizezi mai târziu ce se întâmplă. Mama a tras de mine să fug, eu nu puteam. S-a uitat peste umărul meu, a văzut o baltă de sânge la picior. Și-a dat seama că am pățit ceva și a început, la rândul ei, să plângă", spune Marius, oftând.

Continuă cu aplomb. "Ne-am ascuns în niște boscheți de peste drum. Îmi amintesc și acum vocea unui necunoscut: "Doamnă, ce faci cu copilul?". Apoi, am ajuns la o Dacie roșie. Acolo erau două asistente care, în haosul format, nu au realizat că trebuie să mă lege la picior. M-a dus până la un anumit punct, apoi am fost preluat de o ambulanță veche. De omul ăla am dat, am ținut mult timp legătura cu el. Pe drum, ne-au oprit de câteva ori soldații, erau baricade. Unul dintre părinții mei, cred că mama, foarte inspirată, a spus că a fost vorba despre un accident de mașină. Dacă se afla că am fost împușcat, am fi fost coborâți din mașină și executați, e clar!", rememorează clujeanul. 

Internat în Italia, a pierdut un an de școală

Marius a trăit mai târziu decât colegii săi emoția primei zilei de școală. Asta pentru că, după ce a fost internat într-un spital din oraș, a urmat transferul la un altul, tocmai în sudul Italiei. Recuperarea a fost lungă și anevoioasă.

"Am ajuns foarte greu la Spitalul de Copii. Am fost primul care am ajuns acolo, iar portarul a baricadat porțile, deoarece armata făcea căutări prin spitale. Apoi, mi s-a tăiat "filmul". M-a operat domnul doctor Huțanu, ajutat de doamna doctor Casian, care, între timp, a decedat. Stând în spital până la mijlocul lui ianuarie, cred, am fost trimis la un alt spital, în Napoli. Acolo am stat patru luni, am făcut fizioterapii, până aproape m-am recuperat. După ce m-am întors în țară, cam un an de zile am mers în cârje. Eram în clasa I, dar am pierdut un an de școală. Învățătoarea și foștii colegi de clasă au venit acasă la mine, pentru că nu am apucat să termin clasa I", mai dă o pagină înapoi Marius. Pentru că a supraviețuit revoluției, prietenii i-au pus două porecle: "Vânatu'" și "Revo".

Tupeul lui Carp Dando. "Servus, nepoate!"

Numele lui Carp Dando, căpitanul care a coordonat trupele din Piața Libertății, încă îl bântuie pe Marius. Clujeanul ne-a dezvăluit unul dintre episoadele post-decembrie 1989, în care, la unul dintre procese, acesta l-a salutat cu zâmbetul pe buze. Omul care a ordonat să se tragă în manifestanții neînarmați a scăpat de închisoare și își trăiește bătrânețea într-un apartament din cartierul Mănăștur.

"O vreme l-am cunoscut numai din poze. Apoi, am avut multe procese la București. Din câte am înțeles, a fost împușcat, luptându-se cu un revoluționar. Cu Dando m-am întâlnit la Curtea Supremă, dar, culmea ironiei, a venit la mine și a întins mâna. "Servus, nepoate!", mi-a zis. "Să trăiți, domnule căpitan!". Cum era să reacționez? Gradele sunt grade, iar eu eram un copil atunci. Dacă aveam mintea de acum, nu știu cum reacționam. Nu m-am mai întâlnit cu el deoarece procesul de la București s-a terminat demult, în 2004", poveștește el, agitând o brichetă.

Face o pauză și completează. "Se zice că și din turnul de la biserică de peste drum s-a tras. Astea-s prostii! Ce teroriști? S-a văzut clar că armata a tras în noi. Noi cu cine ne-am judecat la București, cui am cerut daune morale? Rudelor lui Osama bin Laden? Nu! Cu armata română ne-am judecat! Românii au tras în români!", adaugă el.

 

"Nu prea ieșeam noaptea din casă"

Nu toți copiii văd pe viu scene rupte din război înainte de a merge la școală. Marius povestește că imaginile din acea zi încă îl urmăresc, iar copilăria i-a fost marcată. 

"Imaginile de atunci te urmăresc o viață, fiind și copil. Poate dacă aveam vârsta de acum, mai mergeam la un psiholog, îmi reveneam cumva. Încă am "filme", secvențe, când trec prin acel loc, mai ales în perioada sărbătorilor. După 8-10 ani, nu prea ieșeam noaptea din casă, îmi era frică singur în cameră. Ai anumite reacții după un asemenea episod. În mare parte, mi-am revenit", completează bărbatul, care, o vreme, a fost încadrat în gradul III de invaliditate.

"Acum nu-l mai am nici pe ăla, pentru că nu mi l-au dat definitiv. În fiecare an trebuia să merg la comisii, aici, în Cluj. Nu știu de ce, dar doamnele doctor de acolo mă vedeau mereu bine, asta deși sunt multe diferențe între cele două picioare. Degetul mare de la picior nu mi-l pot îndrepta, tendonul mi-e scurtat, mai trebuia să fac alte operații. Am și o semipareză", recunoaște amărât.

 

"Timpul vindecă rănile, dar nu complet"

Marius a fost căsătorit și are un băiat de 9 ani. Puștiul cunoaște deja drama părintelui său. "Vânatu' " sau "Revo", cum îi spun prietenii, ajunge rar în Cluj, restul timpului petrecându-l în Germania, la muncă.

"În mare parte știe și copilul meu ce am pățit. Timpul vindecă rănile, dar nu 100%. Aici nu mă ocup cu nimic, mă mulțumesc cu indemnizația pe care o am, adică 2.000 de lei pe lună, din care 520 de lei pensie alimentară pentru copil. Aici mă mulțumesc cu cât am. Dincolo, fac muncă de sezon, nimic ieșit din comun. Am primit un teren în zona Lomb, care stă acolo, degeaba. E teren pentru case. Cadourile de sărbători nu le prea văd în fiecare an. Am gratuitate pe transportul în comun, sunt scutit de la impozite, dar nu am nimic pe numele meu. Ar mai fi foile de călătorie de la CFR, dar nici pe alea nu le prea văd".

Reporterul oprește reportofonul. Omul care a văzut moartea înainte să răsfoiască abecedarul încheie la fel de detașat, c-un zâmbet ștrengăresc în colțul gurii. "Dacă pierzi înregistrarea, îți mai povestesc odată!".

Ce declara Carp Dando pe 22 decembrie 1989

"La data de 21.12.1989, ora 15.00, am primit ordin să mă deplasez în Piaţa Libertăţii pentru a acţiona în caz de comitere a unor acte turbulente, agresive. Împreună cu două grupe compuse din 16 militari în termen, am blocat cu dispozitivul porţiunea dintre Librăria Universităţii şi Agenţia de Voiaj CFR. În zonă se aflau deja grupuri mari de persoane, care la apariţia noastră, ne-au întâmpinat cu injurii şi ameninţări. Le-am solicitat să fie paşnici deoarece nu le facem nimic, ci asigurăm ordinea. Cu toate acestea, un grup de aproximativ 6 - 7 persoane, aflate în stare vădită de ebrietate, s-au apropiat la 2 - 3 m de subunitatea mea, cu gesturi agresive.

Brusc, unul dintre indivizi m-a atacat, trântindu-mă pe caldarâm, încercând să-mi smulgă pistoletul ce-l aveam în mână. Pistoletul era încărcat cu 8 cartuşe. Am opus rezistenţă, încercând să folosesc pistolul, dar nu-mi amintesc dacă am reuşit. Am simţit o durere puternică în gamba piciorului stâng. Înainte de aceasta am ordonat militarilor să execute foc de avertisment. Nu am dat altă comandă dar, concomitent cu rănirea mea, militarii au executat foc în persoanele care continuau să-i atace. Am observat din poziţia culcat, deoarece nu puteam să mă ridic, că au fost împuşcaţi 4 - 5 indivizi. Nu îmi amintesc împrejurările în care am fost împuşcat. Cred că a fost posibil ca în lupta cu individul ce m-a atacat să se fi descărcat pistoletul în piciorul meu ori să fi fost împuşcat de militari, prin ricoşarea glonţului", arată portalul focusat pe evenimentele de la Cluj, din decembrie '89, sareinochi.com.

12 oameni și-au pierdut viața în Piața Libertății, conform aceleiași surse. Alți 26 au fost răniți.