REPORTAJ Ultimul general al cavaleriei, Sever Mureșian - partea I GALERIE FOTO

REPORTAJ Ultimul general al cavaleriei, Sever Mureșian - partea I GALERIE FOTO
General, sportiv, avocat și erou de război. ZIUA de CLUJ vă prezintă un reportaj amplu despre unul dintre marii români în viață, Sever Mureșian, intelectual care își trăiește în tihnă bătrânețea într-o casă din Turda.

"Sunt privilegiatul unor ursitoare, care, la îndrumarea lui Dumnezeu, la 1 septembrie 1922, mi-au urat o viață lungă cu sănătate, cu bucurii și cu dureri hărăzite fiecărui trecător prin această lume. Am avut şansa de a mă bucura în copilărie și în adolescență de toate privilegiile izvorâte din statutul de țară învingătoare în Primul Război Mondial: Regatul României Mari"

E o zi primăvăratică, iar soarele se ridică peste Dealul Feleacului și se oglindește în parbrizul murdar al mașinii, încălzind aerul încă rece al dimineții. Drumul către Turda trece mai repede ca de obicei. Ajungem în centru, după care o facem la dreapta, iar apoi cotim încă o dată în aceeași direcție, pe str. Dr. Ion Rațiu, până la numărul 54.

O casă veche, dar renovată se ascunde după două porți înalte și lângă un bloc cu patru etaje. Construcția miroase a nou, dar și-a păstrat structura cu un tavan înalt, stâlpi de susținere și un fost salon de zi, unde erau primiţi oaspeții și unde se asculta, la un pick-up, muzica lui Zavaidoc și „Zaraza" lui Cristian Vasile. E același salon în care au poposit Gheorghe Brătianu sau generalul Artur Văitoianu, fost prim-ministru al României și comandant al Armatei a II-a.

Vizita

Sever Mureșian s-a născut aici pe 1 septembrie 1922, sub ocrotirea unui înger păzitor. Avea înclinații către lectură, către carte. A crescut și a fost educat într-un spirit patriotic încă din primii ani. Asta și pentru că tatăl său, Vasile Mureșian, a fost erou de război. Și așa a fost învățat să crească. Când generalul Văitoianu a ajuns la el acasă, Sever l-a întâmpinat cu o poezioară patriotică.

"Român verde ca stejarul / Râd de dușman și de moarte/ Să-mi trăiască armăsarul/ Și prin gloanțe să mă poarte". Văitoianu l-a luat la el pe genunchi. "Ce vrei tu să te faci când vei fi mare?". Iar răspunsul a venit imediat. "General, domnule general". Văitoianu i-a zâmbit și-a continuat. "Când vei vrea asta, să vii la mine să te ajut". "Era o obișnuință să vină la noi acasă generalul. Primeam intelectuali de seamă, îmi aduc aminte și de fostul prefect Emil Chețan sau chiar de Gheorghe Brătianu. Eu pe toți îi primeam, ca un mic patriot, cu acea poezie. Așa am fost crescut de mama mea și de tatăl meu, atât cât au trăit. Am crescut sub oblăduirea și sub îndrumarea lor".

 

Vis prin "Potopul" lui Sienkiewicz

A dat iama în cărți. Și nu s-a mai putut opri. Avea o bibliotecă vastă și-a început să o disece. S-a îndrăgostit de trilogia lui Henryk Sienkiewicz - "Prin foc și sabie", "Potopul" și "Pan Wolodyjovski". "Eram fascinat, captivat și m-am gândit să fac ceva în viață, să las ceva în urmă". Citea și filozofie: Platon, Plutarh și ale sale parabole.

Când a venit examenul de bacalaureat, și-a pus un moto pe fotografia de absolvire. "Trăiesc acei ce vreau să lupte/ Iar cei fricoși se plâng și mor/ Oricare ar fi sfârșitul luptei/ Să stai luptând, că ești dator". A terminat liceul Ferdinand, iar versurile lui Coșbuc aveau să i se impregneze pe veci în memorie. "Lupta vieții o știu pe de rost și-am 91 de ani. Hai să-ți spun. Copiii nu-nțeleg ce vor:/ A plânge-i cuminția lor./ Dar lucrul cel mai laș din lume/ E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul/ În ochii unui luptător./ O luptă-i viața; deci, de luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor..."

În ‘38 i-a murit tatăl. Fotografia sa o păstrează azi într-un album impecabil, șters de praf, pe care îl îngrijește cu cea mai mare grijă. Deschide prima pagină. Un bărbat mândru, în uniformă, decorat, cu o sabie pe care o ține lângă piciorul stâng, scoasă din teacă.

"Tata a fost înțelept, m-a lăsat să-mi aleg singur drumul în viață, nu îmi impunea să învăț alteceva decât mi-aș fi dorit. S-a dus apoi... Am rămas cu mama mea, scumpa mea mămică, iar Ion Mureșian, un unchi, m-a luat sub tutelă, mi-a călăuzit pașii după adolescență, atunci când aveam să ajung și bărbat. Dar, hai, să-ți spun ceva! El, Dumnezeu să-l ierte, mă îndrumase către medicină și așa am ajuns să fac medicina la Sibiu. Și-ar fi dorit să ajung doctor, dar n-am ținut cont după primul an".

Era vremea "Celui de-al doilea arbitraj de la Viena". Era perioada când România a fost silită să-și cedeze nordul Transilvaniei Ungariei horthyste.

În dimineața zilei de 30 august 1940, Consiliul de Coroană, convocat de regele Carol al II-lea, a votat cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 împotrivă și 1 abținere) stabilirea noilor granițe ale României, admițând un act impus de Germania nazistă și de Italia fascistă.

"Când s-a întâmplat asta, am renunțat imediat la medicină. Am fugit la Târgoviște să fac armata. În asentimentul meu erau foarte mulți români de pretutindeni. N-am mai ținut cont nici de sfatul unchiului meu, n-am mai ținut cont de nimic".

Fosta capitală a Țării Românești de altădată l-a primit cu un miros de castani pe bulevard, iar „cazarma militară te îmbia la lectură și istorie". Uniformele apăreau falnice, în pas de defilat călare, pe niște cai de rasă, sub supravegherea atentă a turnului Chindiei. Mănăstirea Dealu a reprezentat o altă "evadare" a tânărului ofițer.

"Când am ales să fac școala militară, mama mi-a dat un rozar și mi-a zis că eu am un înger păzitor. Tot ce trebuie să fac e să spun Tatăl Nostru de trei ori pe zi. Am ascultat-o. Și bine-am făcut. Sunt privilegiatul unor ursitoare, care, la îndrumarea lui Dumnezeu, la 1 septembrie 1922, mi-au urat o viață lungă, cu sănătate, cu bucurii și cu dureri hărăzite fiecărui trecător prin această lume. Am avut şansa de a mă bucura în copilărie și în adolescență de toate privilegiile izvorâte din statutul de țară învingătoare în Primul Război Mondial: Regatul României Mari".

În '44 a absolvit. Și-a făcut-o cu lauri. El, Sever, cel care venise de la un liceu civil a ieșit șef de promoție la o școală militară istorică, învățând din tainele cavaleriei alături de absolvenți ai liceelor militare. "Am absolvit-o printre primii, fiind nominalizat ca șef de promoție. Apoi am fost repartizat la unitatea militară din Sibiu. Eram sublocotenent și mă pregăteam de război."

Citește continuarea reportajului în ediția de marți a cotidianului ZIUA de CLUJ. Cum a ajuns Sever să rămână baricadat într-un sat din Munții Tatra alături de alți 53 de camarazi și doar cu două arme în dotare, izbutind să scape de atacurile nemților.

Comenteaza