REPORTAJ Vinerea Mare, petrecută în “ultima frontieră” a lucidităţii. "Când zici Borşa, oamenii nu mai văd posibilitatea de întoarcere" FOTO

REPORTAJ Vinerea Mare, petrecută în “ultima frontieră” a lucidităţii.
O vizită la Spitalul din Borşa, judeţul Cluj, are, pentru oricine sosit "din afară", efectul unei lovituri aplicate în plină figură: te ameţeşte, pur şi simplu, încă de la intrarea în curtea care măsoară nu mai puţin de trei hectare.
Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Spitalul, ca o veşnică reîntoarcere

La poartă eşti întâmpinat de personaje stranii, hieratice, "fioroase", cu boala psihică impregnată până-n ultimul lor por, dar care, spre marea ta surprindere, te salută cu un molcom "bună ziua", cu accent ardelenesc.

Asta pentru că spitalul găzduieşte, pe banii statului, cu precădere pacienţi din judeţul Cluj, după spusele doamnei Ana Jucan, managerul instituţiei. O sută nouăzeci şi cinci la număr. De la ultima noastră venire aici, care s-a petrecut prin 2010, s-au schimbat câteva lucruri, pe care mi le prezintă doamna manger: între timp, castelul - unde sunt cazaţi zeci de bolnavi - a fost retrocedat unui descendent al familiei baronului Banffy, iar în vecinătate a început deja construcţia, prin fondurile puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean, a unei construcţii spitaliceşti noi, moderne, cu optzeci şi două de paturi.

Ne întâmpină şi doctorul Radu Ilea, o adevărată „marcă înregistrată" a locului, cel mai vechi om din instituţie, prin ale cărui mâini trec de treizeci şi unu de ani toate cazurile. Mărturiseşte cu simplitate că în spital „rulajul" bolnavilor este relativ încet, iar pacienţii sunt aproximativ aceiaşi, unii chiar de decenii, instituţia acoperind, anual, doar aproximativ cincisprezece la sută din solicitări. Explică medicul: "La un bolnav psihic nu poţi prevedea ce se întâmplă mâine şi ar fi necesar un sistem de supraveghere, ceea ce noi nu deţinem la această oră, case protejate - cu medici de specialitate şi tot ce trebuie - avem doar Centrul de Sănătate Mintală. Şi o altă problemă, veche de când lumea, e aceea că aparţinătorii şi familiile pacienţilor nu acceptă internarea aici de frica stigmatizării. Deja când zici Borşa oamenii nu mai văd posibilitatea de întoarcere, văd locul ca pe o staţie terminus, ceea ce nu e corect. Un bolnav psihic nu se vindecă, nu putem spune că va ajunge o persoană normală, dar poate fi integrată în societate şi adusă pe linie de plutire."

Destine de nuvelă

Intrăm, însoţiţi de manager şi de medicul Radu Ilea, în secţia de ergoterapie, acolo unde pacienţii sunt trataţi prin diferite metode, inclusiv creativ-artistice. Abia ajunşi în secţie, suntem asaltaţi de bolnavi - extrem de paşnici - care ţin, asemeni unor copii, să ne arate creaţiile lor: un tânăr îmi prezintă o pictură, făcută în câteva zeci de secunde, special pentru noi; altul, surdomut din naştere - pasionat de cravate şi de ceasuri - ne sugerează prin semne că i-ar prinde bine o cravată şi un ceas; altul, surdomut şi el, se plimbă pe lângă noi cu o cană cu apă fiartă, încercând să ne ofere o cană cu „ceai".

Aproape toţi le spun, cu respect, „mamă" şi „tată"... Ultimul dintre ei, cel cu ceaiul, poreclit generic Titi, are o poveste ieşită din comun. Mi-o relatează, pe îndelete, managerul Ana Jucan: "Acest tânăr a fost găsit de poliţie prin anul 2005, în stare de inconştienţă, undeva în zona comunei Vultureni, fără acte de identitate. Şi, pentru că nimeni nu l-a declarat pierdut, am fost nevoiţi să facem formalităţile de verificare a vârstei sale prin expertiză biologică şi să-i şi dăm un nume. Toate formalităţile au durat nici mai mult, nici mai puţin de doi ani. Fiind vorba de un bolnav psihic, nu pot să-i divulg numele, însă vă spun doar atât: l-am numit după numele sfântului din ziua în care l-am găsit şi după ceva ce are legătură cu locul unde ne aflăm. Acum, ne spune "tată" şi "mamă", iar spitalul este casa lui. Oricum, el a avut noroc de un nume decent, însă un primar dintr-o comună clujeană i-a dat, în glumă, unui alt bolnav, numele Marţian, sugerând astfel că omul ar fi descins de pe planeta Marte". Ne dă târcoale şi A., un tănăr în vârstă de douăzeci şi nouă de ani, adus de la Centrul de copii din Recea Cristur şi trecut şi pe la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca. Despre acesta aflăm că în prima perioadă de şedere la Borşa avusese un comportament animalic, însă personalul a reuşit "umanizarea" lui, astfel că la această oră tânărul a învăţat să lege câteva cuvinte, prin care să-şi exprime necesităţile, şi de asemenea a învăţat să-şi cumpere de la magazinul din sat cele necesare lui: în special suc şi cafea.

"Aici, toată lumea se pregăteşte pentru Paşte!"

În secţia de ergoterapie se află la această oră aproximativ douăzeci de pacienţi, bărbaţi şi femei, fiecare cu misiunea sa, supravegheaţi atent de personalul medical. Ne lămureşte asupra activităţilor de aici doamna Cosmina Bochiş, şefa secţiei: "Aici, toată lumea se pregăteşte de Paşte! La această oră vopsim ouăle, în mod tradiţional, în ciorap, cu frunze verzi, şi apoi le fierbem în cozi de ceapă roşie. În activitate sunt angrenate, după cum vedeţi, câteva femei. La alte mese, câteva paciente decupează, la rândul lor, figurine cu motive de Paşti, de pe şerveţele, care urmează să fie lipite pe ouă. În tot acest timp, câţiva bărbaţi trebăluie de zor prin curte. Cu alte cuvinte, facem totul aşa cum ştim, implicând întreaga suflare de aici în pregătirea întâmpinării Sărbătorii Învierii Domnului".

Nemaifiind prea multe de văzut ieşim apoi din clădire, urmaţi de doamna Cosmina. Acolo, dăm nas în nas cu voluntarii Fundaţiei "Christiana" din Cluj-Napoca, sosiţi şi ei la Borşa, încărcaţi de cadouri. Aceştia susţin aici - ca-ntotdeauna în zilele de miercuri şi vineri - programul intitulat "Sfântul Dimitrie", destinat eliminării dependenţei de alcool. Remarcăm în rândul celor proaspăt veniţi feţe cunoscute din cadrul organizaţiei "Alcoolicii Anonimi" şi în special pe „legenda vie" Lloyd Frantz, americanul stabilit în România care a salvat până acum sute de clujeni de viciul care ruinează vieţile.

Schimbăm şi cu domnia sa câteva cuvinte şi-i promitem că vom fi prezenţi pe 29 aprilie la sărbătorirea a 20 de ani de la înfiinţarea Alcoolicilor Anonimi la Cluj-Napoca. Adaugă, la despărţire, şefa secţiei ergoterapie, cea care se ocupă în acelaşi timp şi de coordarea grupului de alcoolici anonimi din spital: "Avem destui pacienţi care au nevoie de consiliere, fiindcă mulţi dintre ei au ajuns aici tocmai din această cauză - aşa că e mare nevoie de aceşti voluntari în mijlocul nostru".

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza