Restricții coronavirus - Maxim 100 de persoane în sălile de teatru, cinema și în biserici

Restricții coronavirus - Maxim 100 de persoane în sălile de teatru, cinema și în biserici

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, miercuri dimineață, că au fost stabilite noi restricții pentru a limita răspândirea infecțiilor cu coronavirus. 

Raed Arafat a anunțat că în ședința de miercuri dimineața de la sediul Ministerului de Interne s-a decis restricționarea activităților culturale, științifice, religioase si de divertisment, în spații închise până la 100 de persoane, până la 31 martie. 

„Restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, religioase şi de divertisment în spaţii închise cu peste 100 de persoane, până la 31 martie, cu posibilitate de prelungire. (...) Până la 100 de persoane, OK, peste 100 de persoane, nu”, a spus Raed Arafat.

Este vorba despre teatre, cinema şi orice altă activitate care are loc într-un spaţiu închis. În privinţa slujbelor, este o situaţie aparte. În biserică, numărul maxim al enoriaşilor care ascultă slujba trebuie să fie de maximum 100. Însă mai mulţi credincioşi pot rămâne şi afară pentru a participa la slujbă în curte.

Comenteaza