Restricţii de viteză pentru trenuri, în sudul ţării, de azi

Restricţii de viteză pentru trenuri, în  sudul ţării, de azi
Trenurile vor circula cu restricţii de viteză în următoarele zile, din cauza temperaturilor ridicate, anunţă azi CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA informează că astăzi din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului, au fost introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor pe mai multe secţii de circulaţie de pe raza a cinci regionale de cale ferată - Timişoara, Craiova, Bucureşti, Constanţa şi Galaţi - aflate în jumătatea de sud a ţării.

"Menţionăm că începând cu ora 12.00, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul solului, pe anumite secţii de cale ferată din vestul, sudul şi sud-estul ţării, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă s-a redus cu 20-40 km/h faţă de viteza normală. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă", precizează CFR SA.

Prin aplicarea acestei măsuri obligatorii în perioadele caniculare se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 15-20 de minute/tren, funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de până la 30-40 de minute/tren, se vor înregistra la trenurile de lung parcurs care tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate.

"Măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar şi, de asemensea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Este important de menţionat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul şinei depăşeşsc 50 de grade Celsius", precizează CFR SA.

În timpul zilelor de caniculă viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se reduce cu 20-40 km/h faţă de viteza normală de circulaţie.

Comenteaza