Revoltător! Nicio zi a fiilor satului fără o bătaie. Mai mult, organizatorii nu au chemat salvarea

Revoltător! Nicio zi a fiilor satului fără o bătaie. Mai mult, organizatorii nu au chemat salvarea
Un bărbat a fost lovit pe la spate în Căminul Cultural, sâmbătă, la „Serbarea fiilor satului Boju”, iar organizatorii n-au chemat salvarea pentru că nu exista om de ordine!

Un clujean în vârstă de 62 de ani originar din localitatea Boju, comuna Cojocna, cuprins de nostalgia locurilor natale a participat sâmbătă, 12 septembrie, la serbarea fiilor satului Boju. Vasile Pop este un personaj pitoresc al Clujului, artist cioplitor în piatră şi făuritor de monumente funerare pentru cimitirele clujene, prieten al majorităţii artiştilor de ieri sau de azi ai urbei. La serbarea din Boju, povesteşte bărbatul, a consumat o bere, după care a intrat în Căminul cultural.

„Acolo era serbare mare: chef, spectacol, jocuri populare. Am stat de vorbă cu nişte oameni foarte serioşi, după care la un moment dat am ieşit afară. Cum am ieşit, numa' m-am trezit cu un pumn, în faţă, pe NV (pe nevăzute, n. red.) din partea unui tânăr al cărui nume l-am aflat mai târziu, de la martori - Dan parcă-l cheamă - pe care nici nu-l văzusem vreodată.

M-am prăbuşit pe scări şi am dat cu ceafa de o treaptă, iar sângele a început să-mi curgă ca dintr-o ţâşnitoare. Oamenii mi-au acordat primul ajutor cu comprese, dar n-au chemat salvarea. Asta pentru că un consilier local nu le-a permis acest lucru, la manifestare neexistând om de ordine, conform legii, iar poliţie, ioc! Aşa că n-au vrut să aibă probleme din cauza mea", povesteşte, nedumerit, bărbatul.

Acesta arată că a fost transportat acasă, în sat, unde un membru al familiei l-a îngrijit până miercuri, 16 septembrie, când cu ochiul tumefiat şi o urmă de lovitură în dreptul gurii, a venit la IML pentru a-şi procura certificat medico-legal. Aici, după ce l-au consultat, medicii legişti i-au recomandat între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale.

„Acum mă duc direct la postul poliţie din Cojocna, să fac plângere penală împotriva individului, fiindcă a sărit rău de tot calul cu mine, fără măcar să-i fac ceva sau să mă adresez lui în vreun fel. După ce am aflat cine-i, ştiu din perioada copilăriei mele, petrecute în sat, că şi bunica lui era asemenea lui: infirmă fiind, avea o cârjă cu care le lovea în cap pe toate femeile care treceau prin preajmă, aşa că mă gândesc, logic, la faptul că aşchia nu sare departe de trunchi", încheie bărbatul, de data aceasta zâmbind, la ieşirea din instituţia medicală.

Comenteaza