"Revoluţionarii-impostori" vor trebui să dea banii înapoi. Toţi revoluţionarii, anchetaţi ca să-şi dovedească dreptul VIDEO

Mulţi dintre cei care au primit indemnizaţii de revoluţionar, fără drept, vor trebui să dea banii înapoi, avertizează preşedintele PDL Cluj Daniel Buda, care conduce şi comisia juridică a camerei Deputaţilor.

"Va trebui să limităm în timp durata până la care o persoană poate avea calitatea de revoluţionar. Data va fi 22 decembrie 1989, când a fugit Ceauşescu", a explicat el.


"După această dată nimeni dintre cei care au dosar de revoluţionar nu-şi va putea păstra calitatea şi să beneficieze mai departe de o indemnizaţie din partea Statului. La un moment dat se plăteau 20 milioane de lei (2.000 de lei-n.red.). Un coleg din presă spunea că e mai bine să stai acasă pentru aceşti bani decât să munceşti pe 700 lei. E adevărat", mai spune Buda. Preşedintele PDL adaugă că nu va fi suficientă demonstrarea faptului că beneficiarul calităţii de revoluţionar a ieşit în stradă la Revoluţie. "Trebuie să te fi remarcat prin fapte ca să meriţi această calitate", adaugă el. Buda se referă la un amendament la "Legea recunoştinţei" din 2004, care stipulează condiţiile în care o persoană poate beneficia de drepturile de revoluţionar.

Toate dosarele pentru cei care au calitatea de revoluţionar, aflate în plată, vor intra într-o evaluare a unei comisii din care va face parte un procuror şi un criminalist,  imediat ce va apărea legea. Toate cele aproape 20.000 de dosare vor trebui evaluate în şase luni de la emiterea legii în acest sens. "Dosarele vor trebui evaluate ca să fie eliminaţi impostorii din rândul revoluţionarilor. Toţi preşedinţii de asociaţii de revoluţionari recunosc că au impostori în rândul asociaţiilor lor", adaugă Buda.


Conform acestuia, proiectul de lege se află acum în dezbaterea comisiei juridice, "Sper ca luni să votăm şi să intre marţi în votul final", adaugă Buda.

Întrebat dacă cei care îşi vor pierde calitatea de revoluţionar vor trebui să returneze banii, Buda confirmă: "cei care pierd calitatea ca urmare a unor falsuri, care în mod nelegal au obţinut aceste drepturi, vor da banii înapoi".

Comenteaza