Revoluţionarii nu mai ştiu dacă a meritat
- Scris de Valentin Malaescu
- 20 Dec 2010, 23:44
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
La împlinirea a 21 de ani de la mişcările revoluţionare din Cluj-Napoca, unul dintre cei ieşiţi atunci în stradă, preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din judeţul Cluj (AAR), Aurel Coltor, nu are un răspuns la întrebarea “A meritat?”. Totuşi, la fel ca în fiecare an, el va comemora astăzi morţii Clujului din după-amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989.
“E foarte greu de spus dacă a meritat. Pe de o parte, am obţinut dreptul la deplasare, dreptul la cuvânt, dar, dacă privim progresul social, nu prea a meritat. Sigur, cei de atunci n-au murit degeaba, am intrat în UE, dacă rămâneam cu Ceauşescu, nu intram. Dar morala e la pământ, iar justiţia e duşmanul numărul unu al societăţii româneşti. Dacă justiţia era justiţie, n-ar fi mişcat niciunul, nici măcar politicienii. Din păcate, nu sunt nici premise să se îndrepte. La Curtea Constituţională, judecătorii sunt numiţi politic, atunci ce dreptate să facă? Membrii CNSAS, la fel, de aia ciripitorii la Securitate, pe care îi ştiam noi, au primit verdict că n-au făcut poliţie politică. Aşa că nu mai ştiu dacă a meritat sau nu”, a spus Coltor.
El a anunţat că şi anul acesta AAR va comemora eorii Clujului printr-un marş care va începe, la ora 10:00 din dreptul fostului hotel Astoria. “La 10:30 vom ajunge în Piaţa Libertăţii (actuala piaţă Unirii), unde vom depune coroane la «Stâlpii Împuşcaţi», o slujbă scurtă, câteva cuvântări, apoi vom merge pe Bulevardul Eroilor şi vom încheia marşul la Cimitirul Eroilor”, a explicat Coltor. El precizează că anul acesta nu vor ajunge şi în dreptul fostei fabrici de bere, alt loc în care au murit clujeni sub gloanţe. “În unii ani am fost şi acolo, în alţii, nu. Acum nu ştiu, poliţia aşa ne-a dat traseul şi nu cred că e bine chiar noi să nu respectăm legea”, a susţinut Coltor. El speră să adune la marş cam o sută de persoane.

Comenteaza