Rezultatele proiectului de rebranding a USAMV, prezentate mâine

Rezultatele proiectului de rebranding a USAMV, prezentate mâine
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) va prezenta marţi rezultatele proiectului de re-branding al universităţii, realizat de organizaţia studenţească AIESEC, în colaborare cu Prorectoratul pentru Relaţii Internaţionale al instituţiei.

„Agenda evenimentului cuprinde prezentarea oficială a rezultatelor proiectului, obţinute în urma procesului de rebranding a imaginii universităţii şi derulat în cele 6 săptămâni de activitate a celor 6 ReBranders în campusul USAMVCN (postere generale de promovare a universităţii, afişe de admitere pentru cele 5 facultăți, materiale de promovare a programului Erasmus şi a extensiei Viterbo Italia, o variantă de tur virtual al campusului)", menţionează reprezentanţii USAMV.

Evenimentul de prezentare al rezultatelor proiectului va avea loc marţi, 26 februarie, de la ora 18, în sala de evenimente a Clubului „Agronomia", de pe strada Moţilor.

Prezentarea va fi făcută de echipa ReBranders, respectiv de responsabilii de proiect, prorectorul Andrei D. Mihalca şi rectorul Doru Pamfil, din partea USAMV, respectiv Raluca Buţea din partea AIESEC Cluj-Napoca.

În a doua parte a evenimentului va avea loc „International Dinner", la care vor participa studenţi străini şi Erasmus care studiază la USAMV Cluj-Napoca, respectiv implicaţi în proiecte ale AIESEC Cluj-Napoca.

 

Etichete
Comenteaza