Rivalitatea dintre “U” şi CFR este imaginea TIFF 2011

Rivalitatea dintre “U” şi CFR este imaginea TIFF 2011
Spotul şi afişul Festivalului Internaţional de Film “Transilvania” din acest an au la bază arhicunoscuta concurenţă dintre cele două echipe clujene de fotbal.

Spotul şi afişul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film "Transilvania" (TIFF) au ca subiect rivalitatea binecunoscută dintre echipele clujene de fotbal Universitatea şi CFR. Organizatorii TIFF au făcut publică o imagine care dezvăluie, în avanpremieră, ideea spotului şi a afişului din acest an.

Imaginea prezintă doi jucători de fotbal fotografiaţi din spate şi îmbrăcaţi în tricourile CFR, respectiv "U", pe care a fost marcată cifra 10. Cifra coincide, de altfel, cu numărul ediţiei din acest an a festivalului. Numele persoanei care îmbracă cele două tricouri nu a fost făcut public deocamdată. "Veţi vedea săptămâna viitoare cine e", a afirmat directorul de comunicare al festivalului, Oana Răsuceanu. "Este vorba despre o persoană din industria filmului", a adăugat Răsuceanu. Directorul de comunicare a precizat că din acest an spotul şi afişul TIFF nu vor mai fi parodice. La ediţiile trecute, spoturile festivalului au parodizat producţii precum Războiul Stelelor (cu Florin Piersic senior şi junior drept personaje principale) ori seria James Bond, personaje celebre ca Marylin Monroe (adaptată Transilvaniei) sau simboluri locale precum mămăliga.

În altă ordine de idei, organizatorii au anunţat că valoarea Trofeului Transilvania, oferit celui mai bun film din competiţia festivalului, creşte de la 10.000 de euro la 15.000 de euro şi este oferit de Institutul Cultural Român. La ediţia din 2011 a festivalului, publicul are posibilitatea să aleagă dintr-o ofertă de 220 de titluri: 184 de lungmetraje, 5 mediumetraje şi 31 de scurtmetraje, din 45 de ţări, selecţionate de directorul artistic Mihai Chirilov. În acest an, publicul va avea parte de noi surprize în materie de secţiuni. 12 titluri sunt incluse în Wasted Youth (o categorie de filme ale căror teme şi subiecte vizează vârsta adolescenţei), Pierre Etaix şi Lucian Pintilie sunt protagoniştii noii secţiuni 100% - o retrospectivă integrală a filmelor semnate de cei doi mari cineaşti, iar cinci dintre regizorii premiaţi în cadrul competiţiei TIFF de până acum revin la Cluj cu noile lor pelicule, în cadrul secţiunii Back to TIFF. La festival vor fi prezenţi numeroşi invitaţi speciali, printre ei numărându-se şi producătorul francez de origine română Marin Karmitz, figură emblematică a producţiei de film franceze şi europene, fondatorul prestigioasei companii de producţie şi distribuţie MK2, şi directorul de imagine Oleg Mutu, unul dintre cei mai bine cotaţi operatori români la ora actuală.

În perioada 3-12 iunie, de-a lungul celor 10 zile de festival, TIFF invită publicul în locaţiile deja tradiţionale, precum Cinema Florin Piersic (fostul Cinema Republica), Cinema Victoria, Cinema Arta, Muzeul de Artă - tradiţionalul Meeting Point, cât şi în locaţii noi, precum Odeon Cineplex (în incinta Polus Center), Centrul Cultural Francez sau Casa de Cultură a Studenţilor. Vor fi organizate proiecţii în aer liber în Piaţa Unirii, la Castelul Bonţida şi în cartierul Mănăştur. Ediţia cu numărul 10 a Festivalului Internaţional de Film "Transilvania" pregăteşte şi o serie largă de evenimente speciale, precum expoziţii de fotografie inedite, concerte şi spectacole de teatru.

Concurs la EducaTIFF

Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF a ajuns la ediţia a treia, au anunţat ieri organizatorii festivalului. Astfel, în perioada 21 mai - 12 iunie, pe lângă programul de proiecţii de filme şi dezbateri, EducaTIFF a pregătit o competiţie locală, adresată elevilor claselor II-XII şi intitulată Tineri critici de film din judeţul Cluj. Concursul invită copiii şi tinerii să îşi exprime critic punctele de vedere despre producţiile vizionate, printr-o formulă consacrată, cronica de film. Mai multe detalii despre competiţie şi filmele EducaTIFF 2011 sunt disponibile pe site-ul www.tiff.ro.

Dora MIRCEA-RADU, Mihai PRODAN

 

Comenteaza