România ar deveni o destinație turistică importantă dacă ar ști să își promoveze zonele turistice

România ar deveni o destinație turistică importantă dacă ar ști să își promoveze zonele turistice
România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă. Este doar o chestiune de cum le împachetează, a afirmat secretarul parlamentar pentru turism, mediu şi cultură din Malta.

România poate deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie să își promoveze bine zonele turistice, potrivit lui Mario De Marco, secretar parlamentar pentru turism, mediu şi cultură în cadrul Guvernului din Malta. "Aveţi o ţară minunată, cu lacuri, munţi, mare, deci aveţi toate ingredientele. Este doar o chestiune de cum le împachetaţi", a spus acesta.

Malta a avut în primele 4 luni ale acestui an o creştere de 23% a turismului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care 2010 a fost un an record în ceea ce priveşte numărul de turişti străini, adică 1,3 milioane de persoane, informează mediafax. Iar conform spuselor lui De Marco, România ar putea depăși acest record pentru că mai are și un alt avantaj comparativ cu Malta "Malta este o insulă, deci turiştii nu au cum să ajungă aici ca în România, cu trenul sau autocarul".

Importanța rețeleleor de socializare reprezintă un alt punct important al promovării "am învăţat care sunt avantajele reţelelor de socializare. Suntem prezenţi pe Facebook şi Twitter, pentru că trebuie să acoperim tot", a spus secretarul parlamentar.

INS a anunţat că numărul turiştilor înregistraţi în România în primul trimestru a crescut cu 13,2%, la 1,12 milioane. Potrivit mediafax, patronatele hotelierilor şi agenţiilor de turism susţin că turismul românesc nu a ieşit din criză, fapt care a reținut promovarea turismului și s-s soldat cu 20% mai puține cazări iar în primul trimestru al acestui an faţă de aceeși perioadă a anului trecut.

 

 

 

 

Comenteaza