Românii au anticipat eliberarea lui Vântu

Românii au anticipat eliberarea lui Vântu
Fenomenul mediatic generat de arestarea patronului Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vântu, l-a determinat pe sociologul clujean Vasile Dâncu să realizeze un studiu privind evoluţia percepţiei publice, timp de o săptămână, faţă de cazul “Vântu” şi justiţia din România.
IRES, instituţia condusă de Dâncu, a realizat două sondaje de opinie în 9 septembrie, ziua arestării lui Vântu, şi în 15 septembrie, cu o zi înaintea eliberării sale. Concluzia generală a fost că românii şi-au pierdut aproape total încrederea în justiţia românească. Opinia privind necesitatea arestării lui Vântu a crescut în săptămâna monitorizată de la 54% la 63%, dar în aceeaşi măsură a crescut şi convingerea că acesta va fi eliberat, de la 59 la 63%.

În acelaşi interval de timp, neîncrederea românilor în justiţie a crescut de la 81 la 85%. De asemenea, pe durata detenţiei s-a deteriorat şi imaginea magnatului media în ochii românilor. Dacă în momentul arestării 51% dintre români aveau o părere proastă şi foarte proastă despre Vântu, după o săptămână, procentul acestora a ajuns la 56%, deşi 69% îl consideră vinovat de prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii. Părerile privind implicarea preeşedintelui Băsescu în arestarea lui Vântu sunt împărţite: 39% consideră că Băsescu a ordonat personal această arestare, în vreme ce 37% sunt de părere că şeful statului n-a avut nici o implicare.

În schimb, Băsescu este perceput drept principalul beneficiar al acestei arestări. De la 11 la 12% a evoluat procentul celor care cred că preşedintele a avut de câştigat din acest eveniment, iar următorii beneficiari sunt socotiţi poporul (de la 7 la 6%) şi PDL (de la 5 la 7%). Mai puţin de un român din cinci crede că până la urmă Vântu va fi condamnat. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ naţional de 1.543 de persoane majore şi are o marjă de eroare de +/- 2,8%.

Comenteaza