Romii de pe Coastei au protestat în centru
- Scris de Cristina Pirvu
- 20 Ian 2011, 00:33
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Aproximativ 50 de persoane de etnie romă, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale Amare Phrala şi Desire, au protestat ieri în Piaţa Lucian Blaga împotriva Primăriei Cluj-Napoca.
Romii sunt nemulţumiţi că Primăria Cluj-Napoca i-a relocat de pe strada Coastei în mai multe case modulare din apropierea gropii de gunoi Pata Rât. Romii şi-au adus cu ei la protest pancarte şi banere pe care au scris “Sunt rom şi vreau să trăiesc în demnitate”. Oamenii au strigat “Jos primarul!”, “Să vină primarul!”, “Jos discriminarea!”, “Ne-a minţit primarul!”, “Demnitate, nu rasism!”, “Vrem locuinţe!” şi “Trăim în Europa, nu pe rampă!”. Romii au mai purtat şi o pancartă pe care au scris “Nu suntem analfabeţi. Suntem şi studenţi romi”.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au cerut organizaţiei Amare Phrala, organizatoarea protestului, să vină cu propuneri pentru soluţionarea situaţiei romilor. “Au comunicat o listă de probleme viceprimarului Laszlo Attila, iar acesta le-a transmis că, dacă au o soluţie de finanţare, noi suntem deschişi. Ei pot face în continuare cereri pentru locuinţe sociale deoarece casele lor sunt locuinţe de necesitate. În condiţiile actuale, nu există nici finanţare, nici terenuri pentru a construi locuinţe în altă parte”, a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Comenteaza