Rusia amenință că va considera transporturile NATO de arme către Ucraina drept ”ţinte”

Rusia amenință că va considera transporturile NATO de arme către Ucraina drept ”ţinte”

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat, miercuri, că Armata rusă va considera transporturile NATO care livrează arme în Ucraina drept ”ţinte care urmează să fie distruse”.

Potrivit Reuters, care citează agenţia de presă rusă RIA, Şoigu a mai spus că soldaţii ucraineni ascunşi în oţelăria Azovstal din Mariupol au fost ”blocaţi în siguranţă” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ca aceştia să fie închişi ermetic.

”În conformitate cu instrucţiunile comandantului şef suprem (n.r. Vladimir Putin), militanţii rămaşi în zona industrială a oţelăriei Azovstal sunt blocaţi în siguranţă de-a lungul întregului perimetru al acestui teritoriu. Propunerile repetate către naţionalişti de a elibera civilii şi de a depune armele cu garanţia salvării de vieţi şi a unui tratament decent în conformitate cu normele dreptului internaţional de către aceştia au fost ignorate. Continuăm aceste încercări”, a declarat Şoigu, conform News.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza