Rutiera și mascații, razie de dimineață în Baciu și Mera

Rutiera și mascații, razie de dimineață în Baciu și Mera

La acțiune au participat polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu, din cadrul Biroului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Razia cu efective mărite, în sistem integrat, s-a desfășurat joi dimineața, în intervalul 06:00-10:00, pe raza comunei Baciu, în special a localității Mera. Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor din segmentul stradal - furturi, agresiuni, tulburarea ordinii și ordinii și liniștii publice.

"În cadrul acțiunii, au fost legitimate 47 de persoane și au fost puse în executare 6 mandate de aducere. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 la legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

Pentru nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale și a fost reținut un certificat de înmatriculare și plăcuțele autovehiculului, pentru lipsa inspecției tehnice periodice", precizează IPJ Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Comenteaza