S-a răsturnat cu maşina într-o benzinărie

S-a răsturnat cu maşina într-o benzinărie

S-a răsturnat cu maşina într-o benzinărie. Şoferul a fost rănit şi transportat la spital.

"Două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier care se petrecut la ieșirea din localitatea Vâlcele. Pompieri ajunși la locul evenimentului au găsit un autoturism care era răsturnat pe plafon. Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost consultat și a fost transportat la spital de către echipajul SMURD, în stare de conștientă și cu suspiciune multiple traumatisme", transmite ISU Cluj. 

Conform reprezentanţilor IPJ Cluj, "din primele cercetări se pare că un alt conducator, care circula înspre Turda, pe prima bandă, ar fi încercat să vireze stânga, spre benzinărie, moment în care şoferul de 62 de ani, care era pe banda numărul doi, s-ar fi speriat, pierzând astfel controlul asupra autovehiculului, răsturnându-se. Şoferul a fost rănit şi transportat la spital". 

Comenteaza