S-a scumpit benzina

S-a scumpit benzina
Petrom a scumpit ieri preţul benzinei cu 9 bani pe litru, iar cel a motorinei, cu 8 bani pe litru, anunţă REALITATEA TV Cluj. Majorările vin după ce preţul combustibilului a crescut cu doar o săptămână în urmă. Analiştii economici spun că scumpirea carburanţilor va duce la creşterea inflaţiei.

Şoferii susţin că nu ştiu cum vor face faţă unei noi majorări de preţ a carburanţilor. Analiştii economici sunt de părere că aprecierea dolarului faţă de leu din ultima perioadă a dus la creşterea preţului carburanţilor, în condiţiile în care cotaţia de pe piaţa internaţională se calculează în moneda americană. "Dacă reglarea se face periodic, avem reacţia reglării parităţii dintre dolar şi leu în preţul de cumpărare a combustibillului din România", arată economistul Iosif Pop. "Pe cale de consecinţă vom avea o inflaţie mult mai ridicată şi o să avem o insuportablitate mult mai deficită pe fondul salariilor nemajorate: vom plăti datoriile statului prin preţul benzinei via acciză", consideră Pop. În ultimele două săptămâni, dolarul este valuta cu cea mai mare apreciere în raport cu leul. Moneda americană a crescut cu 13% faţă de leu în doar două luni şi jumătate.

(D.E.)

 

Etichete
Comenteaza