S-au găsit mine care plutesc în derivă în Marea Neagră? Ce spune ministrul Dîncu

S-au găsit mine care plutesc în derivă în Marea Neagră? Ce spune ministrul Dîncu
| Foto: digi24.ro

Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că în momentul de faţă nu au fost semnalate mine care plutesc pe mare şi care ar putea lovi vase comerciale şi să ajungă în port şi că autorităţile se bazează în acest moment şi pe rapoartele primite de la vasele comerciale. 

”În momentul de faţă nu au fost semnalate mine care plutesc pe mare şi care ar putea lovi vase comerciale şi să ajungă în port, există o temere, există o alertă făcută încă de vineri, de partea rusă, printr-un email”, a declarat ministrul Apărării, precizând că institutul Hidrografic al Marinei Spaniole a primit această alertă, care coordonează zona noastră.

”S-a făcut o avertizare şi obligaţia legală este să scoatem în larg vase cu specific pentru supraveghearea zonei maritime. (..) Noi nu am descoperit până acum mine plutitoare care să fie lansate, în derivă, pe mare. A fost minată masiv Marea Neagră în zona spre Ucraina, ucrainenii spun că ruşii au făcut, ruşii că ucrainenii. Trebuie să gândim o deminare a zonei, dar nu e cazul, nu este un pericol”, a spus Dîncu, potrivit news.ro.

MInistrul a precizat că autorităţile se bazează în acest moment şi pe rapoartele primite de la vasele comerciale.

”Nici vasele comerciale nu au anunţat, nu au văzut o mină care să plutească în derivă, în viitor probabil ar putea să existe o nevoie de a demina, dar în acest moment am luat toate măsurile în acest sens”, a mai spus social-democratul.

Conducerea Forţelor Navale Române a dispus în regim de urgenţă intensificarea măsurilor de supraveghere a spaţiului maritim al României, după cea fost primit avertizarea cu privire la posibila existenţă a unor mine în zonă.

Avertizarea a fost transmisă de către Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole care coordonează activitatea operaţională a zonei maritime NAVAREA III, ce are în responsabilitate Marea Neagră şi Marea Mediterană. Puitorul de mine ”Viceamiral Constantin Bălescu" a făcut, luni, verificări, fără a fi descoperite mine în aria de patrulare.

Comenteaza