Salvamontiștii clujeni, la bilanțul finalului de sezon. La câte cazuri au intervenit

Salvamontiștii clujeni, la bilanțul finalului de sezon. La câte cazuri au intervenit
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Aproximativ 170 de persoane au necesitat sprijinul salvamontiștilor clujeni în acest sezon de iarnă.

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a prezentat forului tutelar - Consiliul Județean, la finalul sezonului de practicare a sporturilor de iarnă, situația intervențiilor efectuate în intervalul decembrie 2021 – aprilie 2022.

Astfel, nu mai puțin de 168 de turiști au avut nevoie în această perioadă de serviciile salvamontiștilor clujeni, în scădere cu circa 10% față de perioada similară din urmă cu un an.

Marea majoritate a intervențiilor salvatorilor, în urma celor 162 de solicitări, au avut loc pe pârtiile de schi din cele patru zone amenajate din județ: Băișoara, Buscat, Mărișel și Feleacu.

Din cele 168 de cazuri la care s-a intervenit, 48 au fost predate echipajelor SMURD ori ambulanței. Numărul persoanelor accidentate predate echipajelor medicale a fost, însă, de circa două ori și jumătate mai mare decât în sezonul de iarnă precedent.

Cea mai „intensă” lună din punct de vedere al intervențiilor a fost, ca în fiecare an, ianuarie, când s-au înregistrat o treime din numărul total al cazurilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza