Salvamontul Cluj, sufocat de ciupercari

Salvamontul Cluj, sufocat de ciupercari
Culegătorii de ciuperci din Munţii Apuseni blochează Serviciul salvamont anunţând prin 112 urgenţe care nu au nevoie de asistenţă.

Salvamontiştii clujeni au de furcă în ce priveşte taberele de nomazi, care stau peste vară în munţi şi culeg ciuperci. Aceştia folosesc în mod abuziv serviciul de urgenţă anunţând că s-au rătăcit, iar, după îndelungi căutări, autorităţile puse pe drumuri îi reperează în birturi sau în vizite la rude.

În ultima lună, în zona Beliş-Fântânele, salvamontiştii au fost alertaţi prin 112 să pornească în căutarea unor persoane despre care se raportase că s-ar fi pierdut în munţi. "Am primit un apel că s-ar fi pierdut o persoană în zona taberei Blăjoaia. Doar în luna asta şi în zona în care lucrez eu am intervenit în trei astfel de cazuri de ciupercari, care ne alertează, iar apoi îi găsim prin birturi. Şi colegii mei din alte zone ale judeţului se confruntă cu aceeaşi problemă", a declarat Aurelian Chira, de la Salvamont Beliş. Ultima păţanie care a pus pe drumuri salvatorii montani a fost cea pentru recuperarea unui copil de 10 ani pierdut în zona Dobruşului. "Au pus pe drum Salvamontul din Cluj, Alba şi jandarmii montani din Cluj. Copilul a fost găsit târziu în noapte, la 20 de kilometri de locul unde a fost lăsat de părinţi. Se dusese să-şi cumpere suc şi să-şi viziteze un unchi. Ei cunosc bine pădurea, dar se sperie foarte repede. Stau toată vara în nişte tabere improvizate din lemne şi pungi de nailon şi culeg ciuperci, pe care le vând unor firme care le şi comercializează mai departe", spune şeful Salvamont Cluj, Vasile Cipcigan.

Salvamontiştii afirmă că oamenii recurg de urgenţă la serviciile lor pentru că intră în panică şi că nu fac asta pentru a-i induce în eroare, cu toate că în timpul în care echipele de salvatori sunt plecate pe pista greşită, alte cazuri mult mai grave riscă să nu fie rezolvate.

În judeţul Cluj există doar 11 salvatori montani angajaţi care lucrează în ture şi alţi 14 voluntari. "Noi suntem serviciul de urgenţă plătit de contribuabili. Noi funcţionăm din taxele şi impozitele plătite de ei", a adăugat Cipcigan, arătând că echipamentele şi componenta umană sunt raţionalizate şi nu pot fi folosite abuziv în intervenţii minore.

"Ciupercarii ne sună de fiecare dată când cineva dintre ei nu apare la locul şi ora stabilite. Colegii din Alba şi Hunedoara au tot aceleaşi probleme ca şi noi. Ne-ar sprijini foarte mult să avem nişte maşini de teren cu care să ne putem deplasa mai repede", a spus Vasile Cipcigan. Deocamdată, salvatorii montani clujeni au la dispoziţie o Dacie 4x4 şi un autoturism Peugeot. Legile româneşti nu prevăd sancţiuni pentru cei care folosesc fără discernământ Serviciul salvamont, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

 

Comenteaza