SĂNĂTATE. Program de prevenire a cancerului, la Institutul Oncologic din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 20:41
- Eveniment
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Două programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului mamar şi respectiv a cancerului de col uterin, primele de după Revoluţie, vor fi implementate începând cu acestă lună de către Ministerul Sănătăţii. Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ioan Chiricuţă” va fi implicat în program prin monitorizarea a patru centre de investigaţii din Ardeal.
"Mai mult de trei milioane de femei cu vârstă peste 40 de ani vor beneficia gratuit de mamografii în spitalele judeţene şi în unităţi mobile. De asemenea, numai anul acesta, 600.000 de femei vor fi testate gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, prin teste Babeş-Papanicolau. Ministerul Sănătăţii are, pentru 2009, pentru aceste programe, 72 de milioane de lei", a spus în această vară ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, cu referire la programul care începe în această lună.
în program vor fi incluşi medicii de familie, care vor fi plătiţi suplimentar. Mai mult, există specialişti care să poată interpreta testele Babeş-Papanicolau.
Institutele oncologice din Cluj şi Bucureşti vor avea în subordine câte patru centre, unde vor fi făcute investigaţiile, susţinea ministrul Sănătăţii.
"Nu trebuie sa facem un exerciţiu de imaginaţie pentru a întrevedea cât de mult se poate face împreună, punând într-un efort comun infrastructura de sănătate, mobilizarea şi implicarea societăţii civile, expertiza organismelor internaţionale, finanţarea din partea companiilor farmaceutice şi forţa presei. Cancerul nu alege. însă noi putem alege să prevenim. Este mai mult decât o opţiune. Pentru toţi cei care suntem aici este o responsabilitate", mai spunea Bazac, precizând că mortalitatea prin cancer de col uterin este cea mai ridicată din Europa.
Campania din 2009 vizează, într-o prima etapă, informarea şi instruirea medicilor şi a profesorilor care se vor întâlni ulterior cu părinţii, la şcoală şi în cabinetele medicale, pentru a discuta despre cancerul de col uterin şi despre vaccinarea împotriva virusului HPV.

Comenteaza