Sărbătoare la Boian

Sărbătoare la Boian
Spectacol folcloric cu ansambluri de jocuri tradiţionale, la sărbătoarea „Fiii satului” de la Boian, din comuna Ceanu Mare.

Sărbătoarea are loc duminică şi începe dimineaţă la ora 9.30 cu primirea invitaţilor cu pâine şi sare, continuă cu o slujbă religioasă la ora 10 şi cu un Te Deum la ora 12. Spectacolul folcloric începe la ora 15 şi continuă cu o „horă a satului” cu „Taraful lui Gaciu” de la ora 20. Sărbătoarea se încheie cu un „bal la Boian”, de la ora 21.

Soliştii invitaţi la sărbătoare sunt Ana Munteanu, Ana Codonean-Chindriş, Florian Roşan şi Sergiu Sotelecan, cărora li se adaugă orchestra „Cununa Transilvană” şi ansamblul folcloric „Joc de Ceanu Mare”, ansamblul de jocuri tradiţionale din Triteni, ansamblul de copii din Soporu de Câmpie şi ansamblul „Crăişorii” din Turda. Aceasta este a şaptea ediţie a sărbătorii.
Comenteaza