Sărbători pline pentru ISU Cluj. Aproape 300 de misiuni în perioada Paștelui

Sărbători pline pentru ISU Cluj. Aproape 300 de misiuni în perioada Paștelui
| Foto: ISU Cluj

Pompierii au fost chemați la 49 de intervenții, în perioada sărbătorilor pascale, în timp ce angajații SMURD au avut de rezolvat 225 de cazuri. 

Angajații ISU Cluj sunt pregătiți în orice perioadă pentru a intervenii la situații de urgență și pentru a salva viețile oamenilor, iar sărbătorilor pascale nu au reprezentat o excepție.

Salvatorii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj, care au desfășurat 274 de misiuni în perioada 14 – 17 aprilie 2023.

Astfel, pompierii au acționat la 49 de intervenții, multe dintre acestea au însemnat accidente rutiere și incendii. De asemenea, echipajele de salvare SMURD au fost la datorie în acea perioadă și au gestionat 225 de cazuri.

Printre cele mai importante misiuni se numără și intervenția de vineri, 14 aprilie, în comuna Florești, când pompierii au fost solicitați să evacueze apa care a inundat mai multe gospodării situate pe străzile Tăuțului, Ioachim Olteanu și Muncitorilor.

La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din toate detașamentele ISU Cluj, iar echipajele au acționat cu opt motopompe și patru autospeciale de capacitate mare și medie. Intervenția a ținut aproximativ 14 ore.

Un alt caz important a fost de Sâmbătă noaptea când pompierii din Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu petrecut pe strada Vasile Lucaciu. Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:20, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă, dintre care una de mare capacitate, alături de o ambulanță SMURD.

Odată ajunse la fața locului, echipajele au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la un garaj și la o anexă gospodărească lipită de acesta, pe o suprafață de peste 70 mp, cu pericol de extindere. Pe timpul operațiunilor de stingere, paramedicii SMURD au evaluat o femeie de aproximativ 70 de ani, care a suferit atac de panică.

În cursul zilei de duminică, pompierii au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din Cluj-Napoca spre comuna Florești. În accident au fost implicate trei autoturisme, echipajele găsind la fața locului cinci persoane. Din fericire, nu au existat victime încarcerate. Paramedicii au evaluat două persoane care au refuzat transportul la spital. Ulterior, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Luni dimineața, echipajele de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au stins un incendiu care a cuprins o clădire dezafectată din localitatea Boj-Cătun, comuna Cojocna. Apelul de urgență a venit în jurul orei 05:00, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă. Flăcările au cuprins acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 mp, precum și la o cameră interioară de 40 mp.

Au ars bunurile din cameră, cum ar fi televizorul, paturi și dulapul cu haine. În timpul intervenției, pompierii au salvat din foc un câine și au mai evacuat din camera cuprinsă de flăcări o butelie și frigiderul. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Operațiunile de stingere au durat aproximativ două ore.

„Pe de altă parte, primăvara aduce numeroase incendii de vegetație uscată. An de an, incendiile de vegetație produc însemnate pierderi materiale și chiar de vieți omenești. În acest sens, vă reamintim faptul că arderile de vegetație sunt interzise!

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, au transmis reprezentații ISU Cluj.

Măsurile de siguranță pot fi găsite pe platforma www.fiipregatit.ro.

Comenteaza