Scandal de proporții în Apahida: bătaie în stradă între două grupuri de bărbați. Au intervenit mascații și jandarmii

Scandal de proporții în Apahida: bătaie în stradă între două grupuri de bărbați. Au intervenit mascații și jandarmii

În Apahida a izbucnit un scandal violent între două grupuri de persoane pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și al consumului de alcool.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați în noaptea de sâmbătă pe duminică, în jurul orei 02:30, printr-un apel la 112, de o femeie de 35 de ani, care a anunțat că pe o stradă din localitatea Apahida are loc un conflict între mai multe persoane, în care ar fi fost implicat și soțul acesteia.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și două echipaje ale Grupării de Jandarmi Mobile, pentru aplanarea conflictului și stabilirea situației de fapt.

În urma verificărilor preliminare, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și al consumului de alcool, a izbucnit o încăierare între două grupuri de persoane.

Primul grup era format din cinci persoane, respectiv patru bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 31 de ani și un minor de 15 ani, iar al doilea grup era alcătuit din patru persoane, respectiv trei bărbați cu vârste între 33 și 37 de ani și un minor de 17 ani.

În urma conflictului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca.

De asemenea, doi bărbați, în vârstă de 29 și 33 de ani, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri și continuarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și dispunerea măsurilor legale.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .