Scandal în Spania, după ce conducerea unui fast-food a cerut să nu mai fie serviţi românii şi ţiganii

Scandal în Spania, după ce conducerea unui fast-food a cerut să nu mai fie serviţi românii şi ţiganii
FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) a depus ieri o plângere penală împotriva companiei Mc Donald's din Spania.

Potrivit FADERE, zilele trecute un angajat al unui restaurant Mc Donald's a dezvăluit un document prin care conducerea le cerea angajaților să nu îi servească pe români şi țigani. Se pare că decizia vine ca urmare a tot mai deselor înșelătorii ale acestora care ar fi încercat să cumpere cu bacnote false, iar dacă li se refuză servirea, devin agresivi. În acelaşi document li se mai recomandă angajaților să cheme poliția ori de câte ori situația o cere.

FADERE a depus în cursul zilei de ieri o plângere penală împotriva companiei Mc Donald's, cerând, totodată, şi o explicație companiei cu privire la această atitudine xenofobă.

"Deja ni s-a confirmat că vor deschide o anchetă internă", a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.

"Spania este o țară tolerantă și sunt foarte rare cazurile în care străinii să fie tratați discriminatoriu. Totuși din ce în ce mai mulți spanioli sunt deranjați de comportamentul antisocial al țiganilor proveniți din țara noastră, indiferent că vorbim despre cei care cerșesc în intersecții sau despre cei care formează rețelele care exploatează cerșetorii", a mai adăugat Ţecu.

 

 

Comenteaza