Scandal la Opera Română. Angajaţii cheamă DNA

Scandal la Opera Română. Angajaţii cheamă DNA
Angajaţii Operei Naţionale au redactat un memoriu care conține o serie de acuze la adresa conducerii, dar și la adresa liderului sindicatului Transilvania Art.

În memoriul publicat de clujtoday.ro se spune că şefii operei fac angajări discreţionar, fără să organizeze concursuri pe posturi, aşa cum cere legea, şi că angajaţii nu au primit onorariu pentru super-spectacolul Aida, din centrul oraşului, programat în cadrul Zilelor Clujului. De asemenea, se mai subliniază că sâmbătă angajaţii au intrat în grevă şi au refuzat să plece la un spectacol până nu şi-au încasat onorariile.

Angajaţii spun că vor semnala DNA şi că au probe pe care nu vor să le publice în presă, ci le vor înmâna doar procurorilor.

Iată conținutul integral al memoriului.

"Noi, angajatii Operei Nationale Romane din Cluj si membrii ai Sindicatului Transilvania Art, ne disociem inca de la inceput de liderul de sindicat Barbul Mihai, lider deservit conducerii si servil directorului Marius Budoiu.

In cele ce urmeaza semnalam public mai multe nereguli ce se intampla in ultimii 2 ani in institutie. Insistam sa se consemneze ca in ultimii 2 ani, de cand la conducerea institutiei a venit Marius Budoiu, nu am iesit public cu nicio plangere sau nemultumire, asta pentru a-i lasa timp sa-si puna in aplicare planul artistic si administrativ pe care l-a propus. Dupa 2 ani, institutia nu numai ca nu a progresat, dar este intr-un regres semnificativ. Pe langa datoriile acumulate sau amenzile primite de la diversele institutii de control ale statului pentru numeroase nereguli, institutia angajeaza personal pe perioada nedeterminta dupa bunul plac al directorului, fara a organiza concursuri pe post conform legii teatrelor si conform Regulamentului de organizare si functionare a institutiei. S-au facut 3 angajari pe perioada nedeterminata la orchestra, 3 angajari pe perioada nedeterminata la cor, precum si angajarea unei dirijoare fara minim de experienta, toate acestea fara consultarea orchestrei in ceea ce priveste dirijoarea sau a Sindicatului in ceea ce privesc celelalte angajari. Dorinta angajarii cu orice pret pe functii a apropiatilor lui Budoiu reiese si din dorinta angajarii unui masinist intr-o functie de director tehnic, norocul nereusitei planului fiind acela ca persoana pentru care se pregatea postul de director tehnic nu avea nici macar bacalaureatul.

Toate spectacolele desfasurate in parteneriat cu Primaria, s-au facut prin intermediul unei societati numita "Filarmonia", societate infiintata si condusa de cel pe care Budoiu l-a adus in opera si l-a angajat, Mircea Sabin Rus si de sotia sa. Tocmai de aceea, dupa "Zilele Clujului 2014", angajatii operei nu si-au primit onorariul promis inaintea concertelor din Piata Matei Corvin, aceasta constituind prima revolta consistenta a personalului. Din toate deplasarile desfasurate de Opera Romana prin aceasta societate, "Filarmonia", angajatii operei au primit cel mult diurna pe o zi in valoare de 13 lei, in timp ce solistii invitati, prieteni ai lui Budoiu. au primit 3000-4000 de lei. Diferenta este elocventa!Sambata, dupa ce intregul colectiv a refuzat deplasarea la Bistrita pentru spectacolul Aida, cerand sa vada contractul Operei Romane cu organizatorul de la Bistrita, s-au gasit pe loc bani ca sa fie platita atat orchestra, cat si corul pentru a nu se pierde spectacolul. Intrebarea retorica este: de unde s-au gasit bani pentru plata orchestrei si a corului cu 100 de lei de persoana, daca inainte cu o zi atat Rus cat si Budoiu spuneau ca e ordin de serviciu? Reiese clar ca banii existau, doar ca nu pentru angajati. De asemeni este cert ca din contract nu lipsea societatea hoata a lui Rus. Desi regizorul spectacolului era trecut in program insusi Marius Budoiu, acesta nu a avut ieri curajulul sa dea ochii cu proprii angajati, asa ca spectacolul a avut regizor doar pe afis. Nici nu-i sigur ca nu a fost recompensat pentru aparitia pe afis, dar speram sa ne lamureasca DNA-ul in scurt timp! Oricum, Budoiu comunica cu proprii angajati pe reteaua facebook, dorindu-si o opera cu angajati mai docili de genul celei din Gherla. Va intrebati probabil de unde reiese aceasta prietenie pana la ilegalitate a lui Budoiu cu Mircea Rus. Raspunsul e unul foarte simplu: Mircea Rus nu se rusineaza sa faca public in toate mediile artistice si nu numai, de la povestile cu artistii institutiei si pana la cele cu anumite persoane publice ca lucrarea de management cu care Budoiu a ajuns directorul institutiei a fost scrisa si conceputa de el! La momentul potrivit vom face publica si o inregistrare in acest sens. Mai mult, Rus se lauda ca adevaratul conducator al institutiei este el, asta datorandu-se si lipsei cu lunile a directorului din institutie. De notorietate este insa si felul in care societatea lui Rus culege drepturile de autor pentru spectacolele operei de la artisti. Va anexam o copie a contractului cu care Rus recolteaza drepturile de autor si o dovada ca spectacolele pentru care face aceasta actiune sunt organizate de Opera Romana Cluj, fara un parteneriat cu societatea fantoma a lui Rus. Ne-am dorit sa semnalam in presa o mica parte din ceea ce se intampla. In saptamana ce urmeaza, fiecare din noi vom sesiza personal Departamentul National Anticoruptie pentru deturnare de fonduri si conflict de interese, dorindu-i directorului nostru sa-si implineasca visul de a infiinta o institutie de spectacole la Gherla!

Ne pare rau ca nu va putem pune la dispozitie inregistrari si alte documente administrative si fiscale, dorindu-ne ca acestea sa faca mai intai proba a ceea ce sustinem la parchet", scriu angajatii in comunicat.

Mircea Sabin Rus neagă toate acuzaţiile aduse, atât la adresa lui, cât şi la adresa directorului operei clujene Marius Budoiu.

"Am avut azi o şedinţă cu liderii sindicatului şi cu o parte din angajaţii teatrului, iar aceştia nu îşi asumă acea scrisoare. Nu ştiu cine a scris-o, iar publicaţia care a postat-o nici nu m-a sunat să îmi ceară un punct de vedere. Este caraghios ce se întâmplă, dar şi extrem de grav pentru că mi s-au adus nişte acuzaţii grave care nu sunt nici pe departe adevărate. Mai mult, au băgat-o şi pe soţia mea. Societatea Filarmonia este un ONG care nu are nicio legătură cu ce au spus ei acolo. Am să aflu cine a depus memoriul şi se vor lua măsuri", a spus Sabin Rus.

Etichete
Comenteaza