Scandal penal în asociaţia de vânători condusă de fostul prefect

Scandal penal în asociaţia de vânători condusă de fostul prefect
Fostul director al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Dej îl acuză pe preşedintele organizaţiei, Călin Platon, că a depus în instanţă înscrisuri falsificate. Directorul a fost condamnat la închisoare.

Fostul prefect Călin Platon, actual inspector guvernamental, a fost citat ieri la Curtea de Apel, în două precese penale: într-unul, în calitate de inculpat, iar în celălalt, ca martor. Primul este procesul accidentului de maşină intens mediatizat, în timp ce al doilea proces îl vizează pe fostul director executiv al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) Dej, al cărei preşedinte este fostul prefect.

Fostul director al AVPS Dej, Adrian Aurel Cozos, este judecat la Curtea de Apel în recurs, după ce două instanţe l-au condamnat la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare şi înşelăciune. În motivele de recurs, Cozos se plânge de modul în care a fost judecat dosarul şi aduce acuze preşedintelui asociaţiei, Călin Platon, de la care a pornit plângerea penală. "Procesul penal a fost compromis încă de la început. Mi-au fost refuzate mijloace de probă propuse (cum ar fi martori propuşi, prezentarea înscrisurilor originale ale asociaţiei), în schimb din partea asociaţiei au fost admise orice mijloace de probă, chiar dacă au fost falsuri, prezentate întotdeauna copie, fără semnături şi cu date de înregistrare eronate, chiar dacă au fost depuse de către persoane care aveau atât calitatea de martori în dosar, cât şi calitatea de reprezentanţi ai asociaţiei - contabila Anamaria Oprea şi Călin Gavril Platon, cei care au întocmit, semnat şi modificat toate documentele depuse la dosar", a precizat inculpatul, în recursul său. Cozos susţine că înscrisurile falsificate la care face referire sunt state de plată în care figurează în concediu fără salariu şi că i s-a redus norma de lucru de la opt la două ore pe zi, fără a i se aduce la cunoştinţă. Contactat de ZIUA de CLUJ, fostul prefect a spus că acuzele ex-directorului asociaţiei sunt nefondate. "Nu ştiu ce a spus la instanţă domnul Cozos, dar în niciun caz nu am depus falsuri. Eu nu sunt cercetat pentru aşa ceva, iar el are două condamnări pentru delapidare. Nu ştiu de ce susţine aşa, nu suntem în duşmănie. Nu l-am mai văzut de mult", a declarat Platon.

Cercetarea lui Adrian Cozos a început în 2007, după ce acesta nu s-a mai prezentat la AVPS Dej. Conducerea asociaţiei a dispus un inventar asupra gestiunii directorului, stabilindu-se că şi-a însuşit o imprimantă, 30 de permise de pescuit şi suma de 6.700 de lei, pentru care AVPS Dej s-a constituit parte civilă în dosarul penal. Platon a declarat la anchetă că în vara lui 2007 a avut o discuţie cu Cozos, care i-a spus că a avut probleme în familie şi că a cheltuit 4.000 de lei din banii asociaţiei pentru a cumpăra un loc de casă. Acuzele privind sustragerea imprimantei şi a permiselor de pescuit au căzut în instanţă, însă a rămas cea a delapidării. Pe lângă aceasta, fostul director executiv a fost acuzat şi de înşelăciune deoarece a adunat de la trei vânători 1.100 de euro pentru a plăti o amendă de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vănătoare, promiţându-le că, astfel, vor scăpa de un dosar penal pentru braconaj la căprioare.

Amânare în procesul fostului prefect Călin Platon

Procesul în care fostul prefect Călin Platon este judecat pentru ucidere din culpă a fost amânat ieri de Curtea de Apel, care judecă recursul parchetului împotriva sentinţei de condamnare la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare. Procurorii au solicitat aplicarea unei pedepse cu executare. În data de 17 august 2010, Platon a lovit cu maşina căruciorul unui bebeluş şi pe mama acestuia care traversa trada pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, bebeluşul de trei luni a decedat, iar mama a fost operată la un picior, fiind nevoită să intre în pensie de boală. Familia a primit daune de 165.000 de euro de la fostul prefect.

 

 

Comenteaza