Scandal și bătaie într-un bar din Mărăști. Șapte bărbați au ajuns după gratii

Scandal și bătaie într-un bar din Mărăști. Șapte bărbați au ajuns după gratii
| Foto: Arhiva

Polițiștii au intervenit în cazul unei altercații care a avut loc chiar în ziua alegerilor, într-un local public de pe strada Dâmboviței, din Cluj-Napoca.

Polițiștii clujeni au reținut șapte bărbați acuzați de tulburarea ordinii și liniștii publice și de distrugere.

"Conform probatoriului administrat, la data de 10 noiembrie, în jurul orei 16:45, cei în cauză – bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, din localitățile Cluj-Napoca, Florești și Iara - au fost implicați într-o altercație într-un local public de pe strada Dâmboviței. Scandalul ar fi continuat și pe stradă, în zona localului, context în care parbrizul unui autoturism parcat a fost distrus", precizează Inspectoratul de Poliție Județean.

Pentru aplanarea conflictului, la fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Cei în cauză vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Comenteaza