SCANDALUL PLĂCUŢA. Organizaţia lui Tokes a depus plângere penală UPDATE: Apostu îşi asumă decizia instalării plăcii

SCANDALUL PLĂCUŢA. Organizaţia lui Tokes a depus plângere penală UPDATE: Apostu îşi asumă decizia instalării plăcii
CNMT a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi cere ca persoanele care au instalat plăcuţă să fie cercetate penal. Apostu nu se fereşte: "Ne asumăm decizia instalării plăcuţei"

Organizaţia condusă de europarlamentarul Tokes Laszlo, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj cu o plângere penală, împotriva unor autori necunoscut, care au montat în 23 mai o plăcuţă în faţa monumentului lui Matei Corvin.

Maghiarii cer să se facă cercetări pentru identificarea făptaşilor, întrucât ar fi întreprins lucrări de construcţie fără autorizaţie pe un monument de clasa A.

Vineri, primarul Sorin Apostu a declarat că îşi asumă urmările deciziei de instalare a plăcuţei:

"Este un proiect pe care ni l-am asumat dintotdeauna, iar în aceste condiţii putem accepta că se pot ivi şi astfel de dispute. Sunt complet nefondate. Ne asumăm acest proiect în continuare, pentru că trăim într-un oraş european, multicultural şi toată lumea trebuie să înţeleagă acest aspect", a declarat Apostu pentru ziuadecj.ro.

Vineri, consulul Republicii Ungare la Cluj, Szilagyi Matyas, a cerut la rândul său îndepărtarea plăcuţei: "Este capabilă să stârnească tensiune interetnică în oraş", a spus Szilagyi.

Şi Ministerul Culturii vrea ca plăcuţa să fie îndepărtată. "Grupul statuar Matei Corvin, o creaţie a sculptorului Fadrusz Janos, este un monument istoric de categorie A și prin recenta restaurare s-a dorit readucerea sa la forma care a fost inițial proiectată de artist. Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor, cere Primăriei Cluj-Napoca și domnului primar Sorin Apostu, să îndepărteze neîntârziat acea inscripție, care se află în zona de protecție a monumentului și care nu face decât să provoace artificial tensiuni între comunitățile română și maghiară", scrie într-un comunicat al Ministerului Culturii.

Pe de altă parte, un grup de 30 de intelectuali din Cluj şi Iaşi a cerut ca plăcuţa lui Iorga să fie expusă, deoarece "face parte din patrimoniul cultural al Clujului şi al României".

Vezi ataşat conţinutul plângerii făcută de CNMT.

Comenteaza