Scena politică de după 2007, analizată în două volume
- Scris de Ovidiu Cornea
- 15 Mar 2012, 20:05
- Eveniment
- Ascultă știrea

„Scrierea acestei cărţi a început ca o discuţie între mine şi Iulia Huiu, după alegerile prezidneţiale (din 2009, n.red.). Mergând mai în spate, am constat că intervalul 2007-2009 a fost în istoria politică a României o perioadă când instituţiile au trăit doar pentru campaniile electorale. A fost Referendumul, apoi alegerile europene, amânate, dacă vă amintiţi, alegerile parlamentare, din nou alegerile europene, alegerile prezidenţiale", a specificat Dan Mihalache, la evenimentul de lansare al cărţii „România. Trei ani la urne", editată de Nemira, desfăşurat astăzi la librăria Book Corner din Cluj-Napoca.
El a adăugat că volumul a fost lansat în premieră naţională la Cluj, la iniţiativa „colegilor" din PNL, de la nivel local. Subiectele abordate în carte se opresc la alegerile prezidenţiale din 2009, care vor constitui, la fel ca alegerile parlamentare şi a doua rundă a alegerilor europarlamentare, subiectele celui de-al doilea volum pe care autorii intenţionează să-l publice. Volumul I a fost prezentat de sociologul Vasile Dâncu şi de profesorul Nicolae Păun, cel de-al doilea evidenţiind lipsa unui proiect intern post-aderare, după aderarea României la UE, în 2007.
Dan Mihalache este secretar general adjunct al PNL, şef al Departementului de Analiză Politică şi Comunicare, consilier al preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Fost europarlamentar al PSD, el a fost membru al formaţiunii respective până în 2009.
La evenimentul de azi au participat parlamentarii Horea Uioreanu, Marius Nicoară, Alexandru Cordoş, respectiv Ioan Petran, Dan Canta, Aurelia Cristea. (D.E.)