“Scorpions este ultimul concert pe care îl sponsorizăm”

“Scorpions este ultimul concert pe care îl sponsorizăm”
Directorul producătorului de medicamente Terapia Ranbaxy, Dragoş Damian, susţine că este onorat ca producătorul de medicamente să sponsorizeze concertul Scorpions de la inaugurarea Cluj Arena, dar că asemenea evenimente vor fi greu de sprijinit din cauza noii taxe impuse de statul român.

"Perimetrul Parcul Central - Cluj Arena - Sala Polivalentă este o tripletă de aur şi acolo se va scrie istorie în următorii 10 ani. Astfel se va crea un centru de excelenţă în sport, unde se vor disputa un campionat mondial şi un campionat european. Această zonă va aduce bani serioşi Clujului", a declarat Damian. "Am decis să finanţăm concertele pentru că este prima dată când are loc un asemenea eveniment la Cluj, iar aceasta este una dintre promisiunile noastre de suflet. Din păcate, este ultima dată când ne vom permite să sponsorizăm o asemenea acţiune deoarece taxa de claw-back pe care ne-o impune statul ne va ridica taxarea de la cota unică de 16% la 22-25%, după estimările noastre. În consecinţă, ne vom uita mai atent la bugete, iar evenimente de acest gen vor fi mai greu de sprijinit pentru că va trebui să dăm aceşti bani statului. Strategia noastră este de a ne orienta spre exporturi deoarece alte ţări fac plata până la 60 de zile, iar Terapia a fost cel mai mare exportator de medicamente al României în primul semestru", a precizat Damian.

Terapia Ranbaxy a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 376,2 milioane de lei. Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producător de medicamente din India, a preluat în 2006 de la fondul de investiţii Advent International 96,7% din acţiunile Terapia, pentru 324 de milioane de dolari. Grupul farmaceutic japonez Daiichi Sankyo a devenit acţionar majoritar al Ranbaxy după finalizarea achiziţiei a 64% din acţiuni, în 2008. Trupa rock germană Scorpions va cânta pe 8 octombrie la inaugurarea Cluj Arena în cadrul turneului mondial "Get Your Sting and Blackout". În 11 octombrie pe noua arenă va avea loc meciul inaugural dintre U" Cluj şi Kuban Krasnodar. Cluj Arena s-a construit pe locul fostului stadion "Ion Moina", iar principalul beneficiar va fi "U" Cluj. Compus din două tribune şi două peluze, stadionul are o capacitate de 30.200 de locuri, toate acoperite. Fiind construită la cele mai înalte standarde, noua arenă este cotată ca un stadion din categoria UEFA Elite.

 

Comenteaza