Peste câteva ore, străinul a fost găsit de poliţiştii care patrulau în zona Pieţei Abator, dezbrăcat până la brâu şi cu cămaşa sub cap, iar după ce l-au trezit acesta a constatat că îşi pierduse toţi banii şi actele pe care le avea asupra sa. Oamenii legii l-au dus apoi la hostelul unde era cazat, după care, potrivit aceloraşi surse, a fost chestionat de o persoană de la Interpol. Scoţianul în vârstă de aproximativ 35 de ani venise la Cluj în calitate de turist şi intenţiona să stea o lună pentru a vizita oraşul, însă după evenimentele de sâmbătă noaptea a decis să se întoarcă acasă în cursul zilei de luni.
Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj au confirmat că străinul a fost găsit de patrula de ordine publică în Piaţa Abator şi că a fost dus la sediul instituţiei în jurul orei 3. "A fost preluat de pe stradă, unde dormea. Colegii au încercat să afle ce s-a întâmplat, însă era atât de beat că nu s-au putut înţelege cu el. Continuăm cercetările", a declarat Daniel Graur din cadrul IPJ Cluj.