Se circulă în condiții de iarnă la Cluj. Polei pe mai multe drumuri din județ

Se circulă în condiții de iarnă la Cluj. Polei pe mai multe drumuri din județ
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de vineri, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, în urma căderilor de zăpadă, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în cursul nopții, mai multe drumuri judeţene au fost afectate și de fenomenul de polei, traficul rutier fiind îngreunat.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 69 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 41 de utilaje.

Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 40 de drumuri judeţene, cu 12 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 387 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi în zona de munte, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., s-a intervenit pe 22 de drumuri judeţene, cu 16 utilaje. La această oră se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 17 drumuri judeţene, cu 12 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 680 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de ieri, 18 februarie, s-a intervenit pe 14 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 126 de tone de material antiderapant, inclusiv sare. La această oră nu se impune intervenția pe niciun drum județean situat în zona Dejului.

În continuare, se acţionează cu utilaje cu lamă pentru degajarea carosabilului de zăpadă și lărgirea căii de rulare, precum şi cu materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Comenteaza