Se strică vremea, la final de săptămână. Averse însoțite de descărcări electrice și vânt puternic, în toată țara

Se strică vremea, la final de săptămână. Averse însoțite de descărcări electrice și vânt puternic, în toată țara

Vremea va fi capricioasă, la finalul acestei săptămâni. La Cluj, cerul va fi acoperit de nori și sunt așteptate ploi, în special în zilele de vineri și sâmbătă. Vremea rea se va extinde la nivelul întregului teritoriu, duminică.

Meteorologii au emis o informare de ploi moderate cantitativ valabilă în intervalul joi, 3 octombrie, ora 21 – luni, 7 octombrie, ora 10.

Între 5 octombrie, ora 9 și 6 octombrie, ora 9, vremea va deveni instabilă în jumătatea estică a teritoriului, unde vor fi înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, local descărcări electrice, pe arii restrânse intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei și al Olteniei, apoi și în Muntenia, Dobrogea și restul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă, vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, cu o probabilitate mai mare în sud-est.

În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros și pe alocuri va ploua slab în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat.  Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 28 de grade, iar cele minime între 8 și 20 de grade.

Vremea se răcește accentuat de duminică

În intervalul 6 octombrie, ora 9 – 7 octombrie, ora 9, vremea se va răci în majoritatea zonelor, mai semnificativ în sud-estul teritoriului. În Dobrogea, Moldova și nordul și estul Munteniei vor fi înnorări temporar accentuate și local averse însoțite și de descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și doar pe arii restrânse va ploua în general slab cantitativ.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la început în sud-vest și nord-est, apoi și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 22 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade.

 

 

Comenteaza