Secretarul General al NATO vine vineri în România
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 07 Iun 2022, 13:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, participă vineri la Summit-ul B9, găzduit de preşedintele României Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, potrivit unui anunţ al Alianţei.
Potrivit anunţului postat pe pagina oficială a Alianţei Nord-Atlantice, vineri, 10 iunie 2022, secretarul general al NATO, domnul Jens Stoltenberg, se va deplasa la Bucureşti, România, unde va participa la Bucureşti-9 Summit 2022, găzduit de preşedintele României Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei Andrzej Duda.
Secretarul general va purta discuţii bilaterale cu Preşedintele României, Preşedintele Poloniei, precum şi cu Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, scrie news.ro.
În urma reuniunii Summit-ului, Secretarul General va susţine o conferinţă de presă comună cu Preşedintele României şi Preşedintele Poloniei, se mai precizează în anunţ.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va găzdui la Palatul Cotroceni Summitul Bucureşti 9 (B9).
Formatul Bucureşti 9 (B9) este o iniţiativă lansată de Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.