Secţia de un milion de euro de la Spitalul de Recuperare se deschide în februarie cu saună şi duşuri scoţiene GALERIE FOTO

Secţia de un milion de euro de la Spitalul de Recuperare se deschide în februarie cu saună şi duşuri scoţiene GALERIE FOTO
Ambulatoriul de hidroterapie al Spitalului Clinic de Recuperare (SCR) a fost reabilitat în proporţie de 90% după e instituţia a câştigat un proiect cu finanţare europeană în valoare de un milion de euro în urmă cu doi ani.
“Lucrările începute la corpul F - Hidroterapie al ambulatoriului SCR se apropie de final. Proiectul a inclus reabilitarea infrastructzurii şi dotarea cu aparatură performantă”, a declarat Consuela Galea, director administrative al SCR. Ea a declarat că lucrările la secţia de hidroterapie vor fi terminate anul viitor.

“Finalizarea proiectului este prevăzută în luna februarie. Am terminat lucrările în proporţie de 90%. Am realizat lucrări de reabilitare pentru că clădirea era veche de acum 30 de ani, iar structura ei nu corespundea circuitelor conforme cu actualele norme”, a adăugat Galea.

Practic, la SCR reabilitarea clădirii a fost realizată în totalitate, însă conducerea instituţiei mai trebuie să organizeze o licitaţie pentru achiziţionarea de aparatură medicală. “Hidroterapia este o parte a Bazei de Tratament. Aproximativ 40.000 de proceduri se fac anual la Baza de tratament şi în jur de jumătate din pacienţi beneficiază şi de proceduri care au loc la hidroterapie”, a declarat Sanda Patrichi, managerul SCR.

Lucrările la secţia de Hidroterapie au început din luna februarie a anului 2009, însă pregătirea proiectului de reabilitare şi modernizare a secţiei a început în urmă cu patru ani. Secţia de Hidroterapie va avea săli de gimnastică, masaj, o saună lambrisată, băi trefle pentru gimnastica în basin, dar şi duşuri scoţiene pentru masaj.
Comenteaza