Sediu nou pentru Casa Corpului Didactic. Pe un teren de sport

Sediu nou pentru Casa Corpului Didactic. Pe un teren de sport
Casa Corpului Didactic Cluj îşi ridică o clădire cu trei etaje pe un teren de sport care aparţinea unei şcoli din cartierul Gheorgheni. Vecinii sunt revoltaţi, însă reprezentanţii insituţiei şi ai primăriei spun că terenul cu pricina nu mai este folosit de elevi.

Terenul de sport, pe care Casa Corpului Didactic a început deja lucrările, a aparţinut Şcolii nr. 22 "Constantin Brâncuşi" de pe strada Septimiu Albini nr. 91-93. Suprafaţa de 1.162 mp a fost atribuită Casei Corpului Didactic prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) 444 din 6 octombrie 2009, în vederea extinderii construcţiei existente. Directorul Casei Corpului Didactic este sora primarului Emil Boc.

Mai mulţi vecini ai terenului pe care se ridică noua clădire cu două etaje, plus unul retras, sunt revoltaţi de faptul că Primăria Cluj-Napoca a permis construirea unui "bloc între case". "Cum este posibil ca în anul 2012 să se renunţe la un teren de sport pentru o clădire de birouri? Ce exemplu şi model dă primăria la constructorii particulari, cum să construiească blocuri între case? Nu vreau să aduc acuze, dar acum am aflat că directoarea Casei Corpului Didactic Cluj este prof. Dorina Kudor, care este sora lui Emil Boc. Cum este posibil ca într-un cartier cu case în cartierul Gheorgheni să răsară un bloc de D+P+2E+etaj retras (cu înălţime de 14m) la numai la 6m de limita proprietăţilor caselor de pe str. Heltai Gaspar nr 4, 6, 8, 10 şi str. Arieşului nr 86, 88.

Dacă studiaţi cu atenţie documentele ataşate, reiese că primaria, prin HCL, a atribuit 1.162 mp pentru construcţie. Dar POT-ul (31,71%) şi CUT-ul (0.97) este calculat conform Certificatului de urbanism la 6133,15mp, cât are toată instituţia. Construcţia de fapt este o extindere a Casei Corpului Didactic, aceasta este legată cu un coridor de 4 m lăţime şi circa 10m lungime în regim P+1 de grădiniţă. Acest lucru este total inutil şi pare prostesc, ei au făcut această manevră pentru că legea este mai permisivă cu extinderile decât cu construcţia clădirilor izolate", a arătat Bonis Endre, care locuieşte în vecinătatea terenului pe care se ridică imobilul. Nemulţumite sunt şi familiile Moşuţan şi Oltean, care au trimis o notificare în atenţia directorului Casei Corpului Didactic Cluj.

Dorina Kudor, directorul Casei Corpului Didactic Cluj, spune că demersurile pentru ridicarea unui sediu potrivit activităţilor instituţiei au început încă din anul 2007. "Noi am solicitat aprobarea necesară încă din 2007 la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Acest teren nu este folosit. El ne este dat pentru că Şcoala "Constantin Brâncuşi" s-a retras doar în sediul ei. Nu am impietat cu nimic sistemul de învăţământ", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Dorina Kudor. Directorul Casei Corpului Didactic spune că noul sediu va asigura ceea ce este firesc pentru cadrele didactice din Cluj: un spaţiu necesar formării continue, simpozioanelor şi conferinţelor. În prezent, arată aceasta, Casa Corpului Didactic funcţionează în două locuri: unul la Şcoala "Constantin Brâncuşi", unde are sediul administrativ, o sală de conferinţe şi un laborator, şi un sediu la fostul Liceu Unirea, devenit Liceu de Muzică "Sigismund Toduţă", unde are o bibliotecă şi alte trei săli de formare continuă.

"Totul s-a făcut legal, şi Clujul merită să aibă o asemenea instituţie. În alte judeţe, casele corpului didactic au sedii bine dotate, şi noi dorim acelaşi lucru. Comisia de urbanism a analizat, avem certificate de urbanism. Nu eu am fost cea care a decis că se potriveşte sau nu construcţia aici", a adăugat Dorina Kudor, referindu-se la sesizările vecinilor nemulţumiţi. Întrebată ce părere are de faptul că vecinii care contestă proiectul fac legătura între ea şi primarul Emil Boc, Dorin Kudor a admis că este sora edilului, dar susţine că această situaţie nu a influenţat obţinerea aprobărilor din partea municipalităţii. "Orice legătură poate fi analizată, se poate afla dacă există sau nu un abuz. Dacă se pot face anumite conexiuni asta nu înseamnă că nu trebuie să fac nimic", a arătat directorul Casei Corpului Didactic Cluj.

După ce Casa Corpului Didactic a obţinut certificatul de urbanism, iar Planul Urbanistic de Detaliu a fost aprobat în martie 2010, în martie 2012 Primăria Cluj-Napoca a emis şi autorizaţia de construire pentru imobil. Construcţia va fi ridicată de firma Conimet Impex SRL din Cluj-Napoca, desemnată în urma unei licitaţii. Lucrarea este evaluată la suma de 4,5 milioane de lei şi este finanţată de Ministerul Educaţiei.

Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, spune că în cartierul Gheorgheni toate şcolile beneficiază de terenuri de sport, prin urmare nici o instituţie de învăţământ nu va fi afectată de construirea sediului Casei Corpului Didactic. "Imobilul respectiv şi toate clădirile au fost în administrarea unei şcoli. Prin reorganizarea reţelei şcolare din municipiul Cluj-Napoca a fost desfiinţată, prin urmare toată suprafaţa, inclusiv imobilele au fost refuncţionalizate după nevoile actuale: o parte din clădire a fost dată către grădiniţă, o parte către o asociaţie şi o parte din teren a fost atribuită Casei Corpului Didactic în vederea construirii unui sediu. Prin urmare, când s-a dat în administrare, s-a dat pentru a se face ulterior sediul. Casa Corpului Didactic are nevoie de un spaţiu generos pentru a-şi îndeplini menirea şi calitatea învăţământului clujean să crească", a declarat Oana Buzatu.

 

Comenteaza