Șefa DNA, obligată să se prezinte la comisia de anchetă. Kovesi a încălcat autoritatea Parlamentului

Șefa DNA, obligată să se prezinte la comisia de anchetă. Kovesi a încălcat autoritatea Parlamentului
Curtea Constituţională susţine, în motivarea deciziei din 3 octombrie legate de refuzul Codruţei Kovesi de a merge la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, că acest refuz a încălcat autoritatea Parlamentului şi principiul colaborării loiale între instituţiile statului.

"Curtea constată obligaţia doamnei Laura Codruţa Kövesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", se arată în motivarea deciziei la sesizarea preşedinţilor Camerelor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public ca urmare a refuzului procurorului-şef al DNA de a se prezenta la audieri în comisie.

Judecătorii CCR au analizat corespondenţa dintre Kovesi şi comisia de anchetă şi au decis că răspunsurile procurorului-şef al DNA nu au concurat la stabilirea situaţiei de fapt investigată de comisiei. "Mai mult, această situaţie, coroborată cu imposibilitatea comisiei de a stabili adevărul, deşi a întreprins mai multe demersuri în vederea audierii şi altor persoane care ar fi putut avea cunoştinţă despre evenimentele cercetate, dar care au refuzat cooperarea motivat de faptul că au fost citate în calitate de martori într-un dosar de urmărire penală aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împrejurare care nu constituie un impediment legal pentru continuarea anchetei parlamentare, sunt de natură a crea un blocaj în activitatea comisiei speciale de anchetă", au hotărât magistraţii Curţii.

Invocând jurisprudenţa Curţii, în motivarea deciziei se arată că persoanele care activează în instituţii ale statului care nu sunt subordonate Parlamentului sunt totuşi obligate să dea curs invitaţiei la audiere în virtutea principiului colaborării loiale între instituţii întrucât elementele materiale care constituie sursa pretinsului conflict reprezintă trei conduite distincte (refuzul unei persoane de a se prezenta la audiere în faţa unei comisii parlamentare de anchetă şi de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de aceasta, refuzul procurorului general de "a sancţiona neprezentarea" unui procuror aflat în subordinea sa în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, respectiv refuzul de a înainta copia unui dosar de urmărire penală), conduite adoptate de reprezentanţii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că, în realitate, cererile formulate de Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor vizează trei conflicte juridice de natură constituţională între autorităţi publice. Astfel, pe de o parte, este conflictul între Parlamentul României şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta şi de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de comisia specială de anchetă, pe de altă parte, este conflictul generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de "a sancţiona neprezentarea" procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în faţa comisiei de anchetă, şi, în fine, este conflictul generat de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a înainta copia unui dosar de urmărire penală.

"Prin conduita sa, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu numai că înlătură a priori orice colaborare loială cu autoritatea care exercită suveranitatea poporului - Parlamentul României, ci refuză să participe la clarificarea unor aspecte legate de un eveniment de interes public (participarea în seara zilei de 6 decembrie 2009, dată la care s-a desfăşurat scrutinul naţional pentru alegerea Preşedintelui României, alături de alte persoane care deţineau funcţii publice - directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul adjunct al Serviciului Român de Informaţii şi senatori, în locuinţa domnului senator Gabriel Oprea) care, dacă s-ar dovedi real, ar avea un impact major negativ în plan social, politic şi juridic, prezervând, astfel, o stare de incertitudine cu privire la veridicitatea evenimentelor cercetate", se arată în motivare.

Mai mult, această atitudine afectează integritatea prevederii constituţionale potrivit căreia parlamentarii îşi exercită mandatul în slujba poporului, iar Parlament este organ reprezentativ al acestuia. "Prin refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei, este încălcată autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, şi este împiedicată desfăşurarea activităţii sale, sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor de control prin intermediul comisiilor parlamentare", se mai spune în documentul citat.

 

Comenteaza