Șefii Tel Drum, inculpați pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene

Șefii Tel Drum, inculpați pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene
Procurorii DNA au pus în mişcare acţiunea penală în cazul şefilor Tel Drum, cauză în care este vizată şi societatea, Ministerul Fondurilor Europene constituindu-se parte civilă în dosar cu suma de 4.849.375 lei.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei, anunţă DNA.

Petre Pitiş, director general Tel Drum, Nedea Florea, director adjunct, şi Mircea Vişan, angajat al firmei, sunt cercetaţi de DNA obţinere pe nedrept de fonduri europene, alături de ei fiind anchetat şi Ioan Florian, reprezentant al firmei WFA IMPEX SRL. Firma Tel Drum, în calitate de persoană juridică, este cercetată pentru obţinere pe nedrept de fonduri europene, iar WFA Impex SRL pentru complicitate la această infracţiune.

Acuzaţiile concrete sunt de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi complicitate la această infracţiune.

DNA a reţinut forma agravantă a acestor fapte şi a pus sechestru pe bunurile persoanelor fizice şi juridice cercetate.

Cauza a fost deschisă la sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, existând suspiciuni cu privire la activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obţinere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea preţului unor utilaje.

Este vorba despre achiziţionarea de către Tel Drum a unei „staţii mobile de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a SC Tel Drum SA", finanţarea provenind din fonduri europene, achiziţie făcută în 2015. Ulterior, în 2016, în urma depunerii cererii de rambursare, firma a primit din fonduri europene suma de 4.170.462,5

"A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanţare din bani europeni, SC Tel Drum SA, prin reprezentanţii săi Vişan Mircea şi Petre Pitiş şi cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL şi a lui Neda Florea şi Ion Florian, a simulat procedura prin care a achiziţionat staţia mobilă de preparare mixturi asfaltice. Ca urmare a procedurii de achiziţie, a reieşit că ofertantul câştigător este firma WFA Impex SRL. În realitate, această firmă are o relaţie de afiliere cu Tel Drum, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului şi beneficiarul Tel Drum cu unicul scop de a majora artificial preţul de achiziţie a utilajului şi, pe cale de consecinţă, de a majora suma nerambursabilă obţinută de Tel Drum SA. Mai mult, Tel Drum SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce priveşte oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL şi a oferit firmei câştigătoare SC WFA Impex SRL, informaţii privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunţului pe site-ul www.fonduri-ue.ro"

Mai exact, spun procurorii, cererea de rambursare făcută de Tel Drum în luna februarie 2016, ar fi conţinut "date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achiziţiile publice şi cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menţionate expres în planul de afaceri şi în obiectivul general al proiectului)."

"Beneficiarul proiectului Tel Drum SA a folosit, cu rea-credinţă, documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, respectiv declaraţiile privind inexistenţa conflictului de interese, deşi exista o relaţie personală între Pitiş Petre, Neda Florea şi Ion Florian şi o relaţie de afiliere între Tel Drum SA şi WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziţie a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce priveşte respectarea regulilor de derulare cât şi în ceea ce priveşte desemnarea ofertantului câştigător şi a preţului.În consecinţă, pe nedrept, societatea comercială Tel Drum SA a obţinut suma de 4.849.375 lei lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din fonduri europene",explică DNA.

 

Comenteaza