Șeful ANPC promite un raport privind cauzele scumpirii alimentelor

Șeful ANPC promite un raport privind cauzele scumpirii alimentelor
Reprezentanții Ministerului Agriculturii, ANSVSA, ANPC și ANAF s-au întâlnit marți pentru a discuta pe tema posibilelor cauze ale scumpirii alimentelor din ultima perioadă, urmând ca, peste o săptămână, instituțiile să vină cu un raport pe care să-l prezinte primului-ministru, a declarat, marți, Bogdan Pandelică, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

"Astăzi (marți - n.r.) am avut o întâlnire la Ministerul Agriculturii, prezidată de domnul ministru, cu reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ANSVSA, ANAF și inspecția din cadrul Ministerului Agriculturii. În paralel, Consiliul Concurenței are un demers vizavi de creșterea aceasta a prețurilor. Vom vedea în perioada următoare, fiecare pe culoarul lui de competență, care va fi raportul, legat de unde vine această creștere de prețuri și cât de mult este justificată", a spus Pandelică, în cadrul unor declarații de presă.

Potrivit acestuia, instituțiile menționate vor elabora, în maximum o săptămână, un raport privind explicația acestor scumpiri, care va fi înaintat primului-ministru.

"În maximum o săptămână vom avea o imagine finală, cred că într-o săptămână vom putea forma o părere vizavi de această scumpire și de unde provine ea. Acest raport va fi înaintat primului-ministru și în urma acestor demersuri și în urma raportului vom vedea care va fi soluția, care va trebui să vină efectiv în sprijinul românului, în sprijinul consumatorului", a arătat Pandelică.

El a mai spus că ANPC nu a primit plângeri din partea consumatorilor privind prețurile mari din ultima perioadă.

 

Etichete
Comenteaza