Şeful poliţiei despre subalterni: “Avem destui beţivi şi nenorociţi”

Şeful poliţiei despre subalterni: “Avem destui beţivi şi nenorociţi”
Chestorul Liviu Popa şi-a prezentat la Cluj viziunea de restructurare a instituţiei: disponibilizări şi renunţarea la “plânsete ieftine” din partea sindicatelor.
Prezent să inaugureze două secţii de poliţie din Cluj-Napoca, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul Liviu Popa, a lansat replici extrem de dure la adresa sindicatelor lucrătorilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pe care le-a acuzat că spun minciuni despre poliţie “pe bani mulţi”.

Popa a vizitat toată dimineaţa secţiile 4 şi 3 de poliţie, din Mănăştur şi Gheorgheni, modernizate în cadrul unui proiect estimat la circa 14,5 milioane de lei, care s-a desfăşurat pe durata a trei ani. Chestorul s-a arătat mulţumit de evoluţia modernizărilor logistice în Cluj, însă a răbufnit atunci când a fost întrebat despre lipsurile de combustibil pentru maşinile de poliţie. “Atâtea plânsete de la sindicate, să mă mai lase. Avem suficientă benzină. Dacă vrei să nu munceşti, spui că n-ai combustibil. Sunt nişte plânsete ieftine, nejustificate”, a spus el. Şeful Poliţiei a mai adăugat că situaţia alocărilor de combustibil nu se va schimba în perioada următoare şi că “peste tot în lumea asta” patrularea se face pedestru, nu cu “maşina sub fund”. “Cred că 100 de litri de combustibil pe lună, pentru o maşină, e rezonabil. Nu sunt de acord ca pe bani mulţi să se spună minciuni despre poliţie. Nici pe departe nu vreau să spun că nu există lipsuri în poliţie, dar asta e ţărişoara noastră, asta ne oferă. Trebuie nu să ne plângem, ci să gestionăm resursele pe care le avem”, a mai punctat chestorul.

În plus, Popa s-a arătat nemulţumit de calitatea lucrătorilor din instituţia pe care o manageriază şi a explicat că lucrează la un proiect de reorganizare care ar trebui finalizat până la finalul lunii februarie. “Deocamdată nu pot să spun, dar e posibil să se facă disponibilizări. Eu aş vrea să se facă disponibilizări în Poliţia Română. E un moment deosebit de prielnic pentru asanarea mediului poliţienesc. Avem destui beţivi, nenorociţi, care nu au fost încă daţi afară pentru diverse abateri”, a spus chestorul Liviu Popa. El a arătat că, potrivit barometrului de încredere a populaţiei în poliţie pentru noiembrie 2010, cursul acestuia este descendent şi că datele oficiale arată că 7.000 de poliţişti din ţară au fost cercetaţi prealabil sau sancţionaţi pentru abateri disciplinare sau de altă natură, în timp ce aproximativ 2.000 dintre aceştia sunt “recidivişti”, fiind sancţionaţi de două sau de mai multe ori.

În replică, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Biroul Cluj, Dorel Frenţ, a declarat că nu cunoaşte nici un poliţist “beţiv” ori “nenorocit”. “Nu putem generaliza. În orice instituţie sunt şi oameni care se supun mai puţin regulilor. Eu nu cunosc nici un poliţist nenorocit sau beţiv, cum a zis (chestorul Liviu Popa - n. red.). Dacă sunt, totuşi, poliţişti în cazul cărora se confirmă lucrurile respective, atunci va trebui să plece sau trebuia să plece până acum. Dacă un poliţist a fost sancţionat, a suportat consecinţele sancţiunii respective”, a punctat Dorel Frenţ.

Actualmente, în Poliţia Română lucrează 55.000 de cadre. Deşi sumbru, Popa a spus că România este încă o “ţară sigură din Europa” şi a nominalizat Clujul în rândul judeţelor “liniştite”, alături de Harghita şi Gorj.

Hotel şi Centru de Monitorizarea Traficului

Cele două obiective inaugurate ieri au deschis circuitului public o nouă faţă a Serviciului Poliţiei Rutiere, a Serviciului de Ordine Publică, ambele amenajate în sediul de pe strada Albac, alături de Secţia 3 de Poliţie. Tot aici funcţionează şi Centrul de Monitorizare a Traficului, un dispecerat care are posibilitatea de a urmări pe aceeaşi frecvenţă ca şi primăria activitatea străzii în toate cele 200 de locaţii din municipiu în care au fost montate camere de supraveghere. Pe lângă infracţiunile de trafic, poliţiştii vor urmări şi date privitoare la infracţionalitatea stradală, furturi, tâlhării, spargeri, agresiuni.

Şeful IPJ Cluj, Ioan Păcurar, a adăugat că intenţionează să deschidă în următoarele luni, tot aici, un ghişeu unic pentru cetăţeni, practic să centralizeze serviciile de cazier, arme şi rutier. “Tot ceea ce ţine de legătura directă a poliţistului cu cetăţeanul, ca să nu mai purtăm omul, va fi amenajat aici în perioada următoare, în funcţie de disponibilitatea prefecturii de a reloca Serviciul Înmatriculări într-o altă clădire”, a punctat Păcurar. La Colina va funcţiona hotelul poliţiştilor, cu circuit intern MAI, de 58 de camere, un restaurant, precum şi un centru de pregătire profesională pentru poliţişti, dotat cu sală de conferinţă de 140 de locuri. Astfel de centre mai funcţionează în ţară la complexul Excelsior de la Braşov şi la Institutul de Studii pentru Ordine Publică de la Bucureşti. Lucrările şi proiectarea celor două obiective au fost făcute de societăţile Zicu Impex şi Maier Studio.


⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza