Semnal de alarmă! România îşi pierde locuitorii şi îmbătrâneşte accelerat

Semnal de alarmă! România îşi pierde locuitorii şi îmbătrâneşte accelerat
| Foto: linkedin.com

Conform datelor transmise, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), populaţia după domiciliu a scăzut faţă de anul trecut, iar îmbătrânirea s-a accentuat. 

Potrivit INS, vârsta medie a populaţiei României este în creştere de la an la an, iar numărul de persoane după domiciliul urban a înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Astfel, la 1 iulie 2018, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12507 mii persoane, în scădere
uşoară faţă 1 iulie 2017 (0,04%).

De asemenea, o scădere cu 0,1% faţă de anul anterior a înregistrat şi populaţia feminină,  fiind, la 1 iulie 2018 de 11347 mii persoane.

Procesul de îmbătrânire demografică s‐a accentuat comparativ cu 1 iulie 2017, remarcându‐se o scădere
uşoară a ponderii persoanelor tinere (0‐14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a
ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 109,2 (la 1 iulie 2017) la 112,1 persoane vârstnice la
100 persoane tinere (la 1 iulie 2018).

Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,4 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2017. Vârsta mediană a
fost de 41,4 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 iulie 2017.

La 1 iulie 2018 cea mai mare pondere în totalul populaţiei, de 8,5%, o deţinea grupa de vârstă 40‐44 ani. În
cadrul acestei grupe de vârstă, ponderea bărbaţilor a fost de 8,9%, iar a femeilor, de 8,1%.

Ponderea grupei de 0‐4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5‐9 ani (4,9%) şi a celei de
10‐14 ani (5,1%).

Comenteaza