Sentinţa lui Apostu, amânată la Curtea de Apel Mureş

Sentinţa lui Apostu, amânată la Curtea de Apel Mureş
Curtea de Apel Mureş a amânat pronunţarea sentinţei pentru Sorin Apostu şi Călin Stoia pentru data de 25 iulie.

Procesul de corupţie al fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, s-a încheiat la Curtea de Apel Mureş în 1 iulie, iar astăzi instanţa urma să pronunţe sentinţa în cazul acestuia. Însă, judecătorul a decis să amâne pronunţarea pentru data de 25 iulie.

Având în vedere complexitatea dosarului, în care Apostu, soţia sa şi omul de afaceri Călin Stoia sunt acuzaţi de multiple infracţiuni de corupţie, amânarea pronunţării nu este o situaţie ieşită din comun.

Avocaţii celor trei inculpaţi au cerut achitarea acestora, în schimb procurorul DNA a solicitat instanţei să aplice pedepse cu închisoarea.

Comenteaza