Service din Cluj, percheziţionat de poliţişti într-un dosar cu furturi de maşini de lux

Service din Cluj, percheziţionat de poliţişti într-un dosar cu furturi de maşini de lux
Poliţiştii fac 14 percheziţii în această dimineaţă în Bucureşti şi în trei judeţe din ţară, inclusiv în Cluj, pentru prinderea unor hoţi de maşini care dezmembrau autoturismele şi le vindeau pe bucăţi, la preţuri mai mici.

Un service din Apahida este percheziţionat în aceste momente de poliţişti, după ce anchetatorii au descoperit că aici erau vândute componente din maşinile de lux furate. Totodată trei domicilii sunt de asemenea percheziţionate în aceste momente, conform surselor ziuadecj.ro.

Percheziţiile sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi vizează punerea în aplicare a 13 mandate de aducere, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Agenţia arată că membrii grupării furau maşini de lux, pe care le duceau la service-uri auto ale altor suspecţi, unde autoturismele erau dezmembrate şi vândute pe bucăţi. Astfel, o maşină de 30.000 de euro putea fi vândută, pe piese, la preţul de 2.000-3.000 de euro.
8 victime au fost identificate, între care fostul fotbalist Dănuţ Perje.


Tiberiu Cojocaru, fiul fostului secretar de stat în ministerul Agriculturii, Mihail Cojocaru, suspectat că face parte din reţea, este audiat de anchetatori în aceste momente.

Comenteaza